În atenţia persoanelor care solicită indemnizaţie de creştere a copilului, stimulent de inserţie şi alocaţie de stat!

Direcţia de Asistenţă Socială Deva aduce la cunoştinţa persoanelor interesate că, începând de joi, 20 mai 2021, documentele necesare pentru acordarea indemnizaţiei de creştere a copilului / stimulentului de inserţie / alocaţiei de stat se transmit electronic, pentru VERIFICARE, pe o nouă adresă de e-mail: [email protected].

Odată cu documentele, solicitanţii vor transmite şi numărul de telefon la care pot fi contactaţi.

Verificarea documentelor se va face în maximum 24 de ore de la depunere, iar solicitanţii vor fi înştiinţaţi telefonic cu privire la rezultatul acesteia.

Dosarele complete şi corect întocmite se vor expedia apoi prin poşta clasică sau prin curier, pe adresa: Direcţia de Asistenţă Socială Deva, Str. I.L. Caragiale, nr. 4, pentru a fi înregistrate şi transmitese Agenţiei Judeţene pentru Plăţi şi Inspecţie Socială Hunedoara.

Actele necesare pentru întocmirea dosarelor privind acordarea indemnizaţiei de creştere a copilului / stimulentului de inserţie / alocaţiei de stat sunt disponibile şi pot fi descărcate de pe site-ul Primăriei Municipiului Deva – www.primariadeva.ro, Secţiunea Direcţia de Asistenţă Socială – PROBLEME / TIPIZATE / LĂMURIRI (link: http://www.primariadeva.ro/probleme-tipizate-lamuriri-directia-de-asistenta-sociala/).

Informaţii suplimentare se pot obţine la numere de telefon 0799.992.311, 0755.878.814 (Serviciul Evidenţă şi Plată Beneficii de Asistenţă Socială), de luni până joi – între orele 8:00-16:30 şi vineri – între orele 8:00-14:00.

Direcţia de Asistenţă Socială

Source