Festivalul Concurs Național de Muzică Pop „Stelele Cetății” – Deva, 6-7 noiembrie 2021

Primăria Municipiului Deva și Centrul Cultural „Drăgan Muntean” Deva vor organiza în perioada 6-7 noiembrie 2021, în sala mare a Centrului Cultural „Drăgan Muntean”, cea de-a XXXVIII-a ediție a Festivalului Concurs Național de muzică pop „Stelele Cetății”.
Concursul se adresează tinerilor interpreți, cu vârsta cuprinsă între 15 și 25 de ani, și își propune descoperirea unor talente interpretative reale, dar și promovarea creației muzicale a compozitorilor români.
Pentru etapa de preselecție a concursului s-au înscris 40 de concurenți din 15 județe și municipiul București, din care, doar 15 tineri vor fi prezenți în finala care debutează sâmbătă, 6 noiembrie 2021, de la ora 18:00, cu concursul de interpretare.
Tinerii soliști beneficiază de acompaniamentul live al uneia dintre cele mai bune formații din România, cu instrumentiști profesioniști, talentați și experimentați, dirijată de compozitorul și pianistul Viorel Gavrilă.
Duminică, 7 noiembrie 2021, începând cu ora 18:00, în cadrul Galei Laureaților va avea loc un recital extraordinar susținut de corifei ai folk-ului românesc: Victor Socaciu, Mircea Vintilă și Ducu Bertzi.
Festivalul-concurs va fi prezentat de Corinna Butnariu.
Intrarea la eveniment se face pe bază de invitație. Invitațiile pot fi ridicate de la Centrul Cultural „Drăgan Muntean” Deva, de luni până vineri, între orele 9:00 – 16:00.
Evenimentul va fi transmis în direct pe pagina de Facebook a Centrului Cultural „Drăgan Muntean”.

Accesul la spectacol este permis doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului Sars-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul Sars-CoV-2, conform hotărârii nr. 156/23.10.2021 a C.J.S.U. Hunedoara privind stabilirea unor măsuri în domeniul sănătății publice pe perioada stării de alertă pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID 19.

Accesul în sala de spectacol se va face în limita a 30% din capacitatea maximă a spațiului. Toți participanții trebuie să poarte mască de protecție.

Informații suplimentare se pot obține la numărul de telefon 0354.408.907.

Centrul Cultural „Drăgan Muntean” Deva

Source