DAS Deva a încheiat distribuirea produselor de igienă. Peste 600 de deveni au beneficiat de ajutorul european |
Direcția de Asistență Socială Deva a încheiat, luni, 6 septembrie 2021, distribuirea produselor de igienă Lotul V – Tranșa IV, finanțate de Uniunea Europeană, prin Programul Operațional Ajutorarea Persoanelor Defavorizate (POAD).
Distribuirea produselor s-a desfășurat în perioada 2 august – 6 septembrie 2021 și un număr de 621 de persoane au fost îndreptățite să primească acest ajutor european, conform OUG nr. 84/2020.
Concret, pe listele inițiale au fost distribuite 206 pachete cu produse de igienă – pentru persoanele care beneficiază de ajutor social (41) și alocație pentru susținerea familiei (165), în timp ce pe listele suplimentare au fost distribuite alte 415 pachete cu produse pentru copii și adulți cu dizabilități (gradul grav sau accentuat), cu domiciliul sau reședința în municipiul Deva.
Fiecare pachet a conținut 7 tipuri de produse.
În această perioadă, DAS Deva continuă distribuirea, le liste inițiale, a produselor alimentare Lotul IV – Tranșa III, în cadrul POAD.
Devenii care beneficiază de ajutor social și alocație pentru susținerea familiei sunt așteptați să-și ridice pachetele cu alimente de la Cantina Socială Deva (str. Titu Maiorescu, nr. 24), de luni până joi – între orele 9:00.15:00.
Având în vedere greutatea pachetelor cu alimente (aproximativ 25 de kilograme/persoană), DAS Deva recomandă beneficiarilor să vină însotiți sau pregătiți pentru a le transporta.
Persoanele care ridică produsele alimentare au obligația să respecte măsurile instituite la nivel național, pe perioada stării de alertă, pentru prevenirea răspândirii COVID-19.
Informații suplimentare se pot obține la telefon 0755.878.599 (Serviciul Evidență și Plată Beneficii de Asistență Socială), de luni până joi – între orele 8:00-16:30 sau vineri – între orele 8:00-14:00.
Direcția de Asistență Socială Deva