Cine plătește lucrările de reparații la acoperișul blocului

Repararea și întreținerea proprietății comune în blocurile de locuințe continuă să genereze numeroase discuții între proprietarii de apartamente.
Mulți dintre aceștia semnalează, periodic, Compartimentului Asociații de Proprietari al Direcției de Asistență Socială Deva situații în care proprietarii de la etajele inferioare refuză să plătească repararea acoperișului blocului, în ciuda prevederilor Legii asociațiilor de proprietari.
Pentru clarificarea unor astfel de cazuri, reprezentanții Compartimentului Asociații de Proprietari reamintesc proprietarilor de apartamente prevederile legale în materie.
Astfel, conform art. 63 alin. 1 din Legea nr. 196/2018, administrarea, exploatarea, întreținerea, reabilitarea și/sau modernizarea părților comune aferente blocurilor de locuințe intră în sarcina asociațiilor de proprietari, iar cheltuielile legate de aceste activități reprezintă cheltuieli comune.
Același act normativ stabilește că acoperișul blocului este parte comună din imobil – la fel ca și zonele de trecere, scările, instalațiile de apă și canalizare, pivnițele, boxele, uscătoria, ascensorul, interfonul etc.
Pe de altă parte, proprietarii membri ai asociației de proprietari au obligația legală să aprobe, anual, un fond de reparații, care trebuie utilizat tocmai pentru repararea și îmbunătățirea proprietății comune – deci, inclusiv a acoperișului blocului.
În concluzie, toți proprietarii apartamentelor din bloc au obligația să contribuie la plata lucrărilor de reparare a acoperișului, precum și a oricărei părți din proprietatea comună – indiferent de etajul la care locuiesc.
În caz contrar, legea prevede amenzi care pot ajunge până la 9.000 de lei, pentru conducerea asociațiilor de proprietari.
Direcția de Asistență Socială Deva reamintește asociațiilor de proprietari din municipiu că pot solicita instituției suport, îndrumare sau consiliere cu privire la obligațiile și drepturile ce le revin, potrivit legii, în administrarea proprietății comune.
Informații suplimentare se pot obține la numărul de telefon 0755.878.637 (Compartiment Asociații de Proprietari), de luni până joi – între orele 8:00-16:30 sau vineri – între orele 8:100-14:00.

Direcția de Asistență Socială Deva

Source