Campanie de verificare a asociațiilor de proprietari din Deva |
Direcția de Asistență Socială Deva a demarat o acțiune de verificare a asociațiilor de proprietari din municipiul Deva.
Fiecare asociație de proprietari va fi notificată de către Compartimentul Asociații de Proprietari al DAS Deva cu privire la obiectul controlului: lista contractelor pe care asociația le-a încheiat cu administratorul și cu personalul angajat și contractual al asociației (președinte, cenzor, îngrijitor etc.).
În scopul administrării și întreținerii blocurilor de locuințe, asociația de proprietari încheie contracte în numele proprietarilor – cu persoane fizice, persoane fizice autorizate sau persoane juridice.
Potrivit Legii asociațiilor de proprietari nr. 196/2018, lista tuturor contractelor încheiate de asociație se afișează la avizier – prin grija președintelui, ale cărui atribuții sunt prevăzute în art. 57.
Prima etapă a verificărilor demarate de DAS Deva vizează asociațiile de proprietari care nu și-au actualizat, în termenul prevăzut de lege, informațiile cu privire la datele de contact ale președintelui, membrilor comitetului executiv, cenzorului sau comisiei de cenzori și administratorului (art. 62 din lege).
În prezent, în municipiul Deva funcționează peste 400 de asociații de proprietari.
Direcția de Asistență Socială Deva reamintește proprietarilor de apartamente și reprezentanților asociațiilor de proprietari că pot solicita instituției sprijin, îndrumare sau consiliere cu privire la obligațiile și drepturile ce le revin, potrivit legii, în administrarea proprietății comune.
Informaţii suplimentare se pot obţine la numărul de telefon 0755.878.637 (Compartiment Asociații de Proprietari), de luni până joi – între orele 8:00-16:30 sau vineri – între orele 8:00-14:00.
Direcția de Asistență Socială Deva