Asociațiile de proprietari pot organiza adunări generale

Direcția de Asistență Socială Deva reamintește reprezentanților Asociațiilor de proprietari din municipiul Deva obligativitatea legală de a organiza, cel puțin o dată pe an, adunarea generală a asociației de proprietari.

Recomandarea vine în contextul în care, anul trecut, asociațiile de proprietari s-au aflat în imposibilitatea de a desfășura adunări generale, având în vedere restricțiile instituite la nivel național pentru prevenirea și combaterea răspândirii COVID-19.

Potrivit art. 47 din Legea asociațiilor de proprietari nr. 196/2018, adunarea generală ordinară poate fi convocată de către președintele asociației sau comitetul executiv și de cel puțin 20% din numărul proprietarilor membri ai asociației. Convocarea se face conform prevederilor cuprinse în același articol.

Adunarea generală este alcătuită din toți proprietarii membri ai asociației de proprietari.

Având în vedere măsurile care se aplică pe durata stării de alertă, Direcția de Asistență Socială Deva recomandă desfășurarea adunărilor generale în condiții de siguranță și distanțare, în raport cu numărul de proprietari, în conformitate cu prevederile Hotărârii nr. 730/2021 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 12 iulie 2021, care reglementează aceste condiții în Anexa nr. 3.

Direcția de Asistență Socială Deva

Source