Aproape 700 de familii sau persoane singure din Deva primesc ajutor pentru încălzirea locuinței!

Peste 100 de cereri pentru acordarea ajutorului de încălzire au fost înregistrate la Direcția de Asistență Socială Deva în perioada 22 noiembrie – 20 decembrie 2021, urmând ca solicitanții să primească subvențiile de la stat începând cu luna decembrie 2021.

Pentru alte aproape 600 de cereri a fost deja stabilit dreptul la ajutorul de încălzire și suplimentul pentru energie începând din luna noiembrie 2021.

Din totalul cererilor depuse în intervalul 22 noiembrie – 20 decembrie 2021, mai mult de jumătate (57%) aparțin persoanelor singure, în timp ce alte 43% au fost depuse de către familii din municipiul Deva.

În același timp, în funcție de sistemul de încălzire utilizat, majoritatea solicitanților (77%) utilizează gaze naturale, 14% folosesc energie electrică și alți 9% – combustibili solizi.

Direcția de Asistență Socială Deva va prelua cereri în vederea acordării ajutorului pentru încălzirea locuinței și a suplimentului de energie pe toată perioada sezonului rece 2021-2022. Beneficiarii acestor subvenții sunt familii cu venit mediu lunar de până la 1.386 de lei/persoană sau persoane singure cu venit mediu lunar de până la 2.053 de lei.

Cererile și declarațiile pe proprie răspundere, însoțite de documentele doveditoare se depun la SEDIUL Direcției de Asistență Socială Deva (Str. I.L. Caragiale, nr. 4, etaj 1), de luni până joi – între orele 8:00-11:00 și 14:00-16:00 sau vineri – între orele 8:00-11:00 sau se pot transmite:

– ONLINE, pe adresa: [email protected]

– prin POȘTĂ/CURIER, pe adresa: Direcția de Asistență Socială Deva, Str. I.L. Caragiale, nr. 4, județul Hunedoara

IMPORTANT! Persoanele care vor depune cereri pentru acordarea ajutorului de încălzire după data de 20 decembrie 2021 vor intra în plată începând cu luna ianuarie 2022.

Actele necesare pentru obținerea ajutorului de încălzire, valoarea ajutorului și lista bunurilor care conduc la excluderea acordării subvenției pot fi consultate pe www.primariadeva.ro, Secțiunea Direcția de Asistență Socială Deva.

Persoanele care întâmpină dificultăți la completarea cererilor pot solicita sprijinul Direcției de Asistență Socială Deva, apelând numerele de telefon 0723.230.106, 0755.878.814 sau 0254.218.030 / Tasta 1, de luni până joi – între orele 8:00-16:30 sau vineri – între orele 8:00-14:00.

Direcția de Asistență Socială Deva

Source