De patru ani, „Ștafeta Veteranilor Invictus” România oprește la Comarnic, la Monumentul Eroilor

Săptămâna trecută am găzduit la Comarnic, pentru al patrulea an consecutiv, Ștafeta Veteranilor Invictus România, care aleargă mii de kilometri anual cu gândul la eroii neamului și cu inima la militarii răniți! Ștafeta Veteranilor a devenit o tradiție și amintește, în fiecare an, despre spiritul Invictus, acela care trebuie să ne unească pe toți în jurul veteranilor.

Cu gândul la eroii neamului, cu sufletul aproape de militarii răniți, cu inima plină de dragoste pentru România, voluntarii Invictus, alergători și cicliști, militari și civili, parcurg, în aceste zile, pe cele trei trasee ale Ștafetei Veteranilor, ediția a VIII-a – albastru, galben și roșu – de la Mărășești, Făgăraș și Chișinău, până la Carei.

Ștafeta Veteranilor, care însumează aproximativ 3800 de kilometri, a luat startul vineri, 1 octombrie, pe traseul albastru, din fața Mausoleului Eroilor din Mărășești.

Momentul de maximă intensitate va avea loc în 25 octombrie, la Monumentul Ostașului Român din Carei, când Stafeta își va împlini misiunea și va prezenta onorul, în mod simbolic, tuturor celor care s-au jertfit pentru România.

Evenimentul este organizat de voluntari cu sprijinul Ministerului Apărării Naționale. Aceștia și-au propus să promoveze memoria eroilor români prin intermediul sportului.

Pe lângă sportivii maratoniști, militarii participanți la Ștafeta Galbenă, care a ajuns  vinerea trecută și la Comarnic, fac parte din Brigada 2 Vânători de Munte “Sarmizegetusa” din Brașov. Au fost întâmpinați de reprezentanții primăriei Comarnic, în frunte cu primarul localității, Sorin Popa, la Monumentul Eroilor din centrul orașului, din recunoștință pentru veteranii de război care încă rostesc povestea sacrificiului suprem și au murit pentru ca noi, astăzi, să existam!

I-am întâmpinat alături de elevii de liceul „Simion Stolnicu”, care au dorit sa afle mai multe despre spiritul Invictus și meseria de militar. La plecare, membrii ștafetei au fost însoțiți în alergare de elevii comărniceni până în zona pieței orașului, într-un gest simbolic de recunoștință pentru veteranii României.

Participanții poartă în alergare Drapelul Național, din respect pentru înaintași, din recunoștință pentru veteranii de război care încă rostesc povestea sacrificiului suprem, cât și pentru cei plecați dintre noi, a căror lecție de patriotism stă scrisă în inima fiecăruia. Cei ce iau parte la ștefetă se opresc la monumentele ridicate în cinstea celor care au murit pentru ca noi, astăzi, să existăm și rememorează imaginea străbunicilor şi bunicilor noștri care au luptat pentru această ţară şi care sunt, acum, parte din ea.

 

Un material de Alina Bunghez cu sprijinul www.mapn.ro

Source