Serviciul Public Comunitar Local de Evidență a Persoanelor eliberează cărțile de identitate în maxim 10 zile

Serviciul Public Comunitar Local de Evidență a Persoanelor (SPCLEP) Focșani anunță că cetățenii care au depus cereri pentru eliberarea Cărților de Identitate (CI) în perioada 22.02.-12.04.2021, se pot prezenta la sediul instituției din Str. Cuza Vodă nr.56 în vederea ridicării documentelor solicitate.

Programul de eliberare a documentelor mai sus menționate este următorul:

Luni, marți, joi și vineri – între orele 8.00 – 16.30
– Miercuri – între orele 8.00 – 18.30 .

După o perioadă în care, din cauza unor probleme de la nivel central, termenul de eliberare a unei Cărți de Identitate era mai mare de 30 zile, s-a ajuns ca în prezent acesta să fie de maxim 10 zile.
Fără a avea vreo vină pentru blocajul instituțional de la nivel central care a dus la aceste întârzieri, ne cerem scuze pentru disconfortul creat focșănenilor, cărora le mulțumim pentru înțelegerea de care au dat dovadă în această perioadă.

Biroul de presă al Primăriei Municipiului Focșani

Source