La câțiva kilometri de drumul european, peste râul Mureș, în dreptul localității Iernut, se află un sat, dominat de un deal presărat cu cruci și cu blocuri mari de piatră. Acest deal este cimitirul comun unde odihnesc rămășițele pământești ale celor peste 15.000 de soldați care au murit în bătălia de la Oarba de Mureș. 11.000 dintre ei erau soldați și ofițeri ai Armatei Regale Române, care au căzut pentru a elibera Transilvania de Nord.
Se împlinesc 78 de ani de la Bătălia de la Oarba de Mureș, bătălie ce a însemnat cea mai mare tragedie a Armatei Române pe frontul de Vest. A început în 16-17 septembrie 1944 și s-a încheiat în 6 octombrie 1944.
Tragedia românească a avut loc în urma ordinului de a ataca frontal și fără sprijin de artilerie pozițiile germane aflate pe Dealul Sângerogiu. O decizie care a costat 11.000 de vieți. Ordinul a venit de la generalul rus Serghei Trofimenco, cel care era și comandantul Armatei a 4-a română. Dealul Sângeorgiu era apărat de Divizia germană 8 Cavalerie SS. Cu toate că Armata Română deținea în mod covârșitor superioritatea numerică, nemții beneficiau de experiența militară, dar și de armament mult mai modern.
În urma atacului (22-25 septembrie 1944), ostașii români din Diviziile 9 și 11 Infanterie române din Corpul 6 de Armată au fost masacrați pe o linie de front de numai 400 de metri. La decizia comandantului sovietic Serghei Trofimenco, românii au fost trimiși să treacă Mureșul fără aparat logistic și în lipsa unui pod. Practic, fiecare era pe cont propriu, trecea de unul singur apele repezi ale Mureșului. Ulterior, aceștia erau nevoiți să atace pozițiile germane aflate pe dealuri. Decizia comandantului rus a fost greu de înțeles, având în vedere că exista posibilitatea de încercuire a pozițiilor germane pe flancuri. Acesta și-a motivat ordinul prin neîncrederea pe care o avea în români.
La fel ca în multe cazuri și la Oarba de Mureș propunerile tactice ale ofițerilor români s-au lovit de refuzul de colaborare a părții sovietice. Un supraviețuitor al masacrului mărturisește într-un interviu aflat în Arhiva de istorie orală a Radio România, momentul în care, în lacrimi, generalul Ion Dumitru a fost obligat de comandantul sovietic să ordone atacul: „Uite, în noaptea asta trebuie să trimit la moarte atâţia băieţi. Şi fără efect…”
Același supraviețuitor al masacrului își continuă mărturia terifiantă. El spune că după mulți ani s-a întâlnit întâmplător cu un soldat german care a luptat la Oarba de Mureș. Depănând amintiri, neamțul i-a transmis că nu a crezut niciodată că românii sunt „atât de proști să atace” acele dealuri. Soldatul german continuă și îi spune ostașului român că „nu v-am înţeles niciodată pentru că ne era milă cum vă omoram ostaşii. Nouă ni se făcuse milă”.
Oarba de Mureș, micuțul sat din județul Mureș, are pământul stropit cu sângele și jertfa soldaților români care au luptat pentru eliberarea Ardealului. Iar acest lucru nu trebuie uitat nici peste generații.
