La câteva luni de la demararea unei acțiuni de digitalizare a obiectivelor turistice din orașul Comarnic, proiectul a ajuns, cu succes, la final.
Deși deține multe caracteristici care îl recomandă ca stațiune turistică în devenire, orașul Comarnic nu beneficiază, încă, de această titulatură. Cu toate acestea, primăria Comarnic a făcut un prim demers pentru dezvoltarea turistică a zonei și a încheiat un protocol de colaborare cu Asociația „Călător prin România”, având ca obiectiv marcarea principalelor monumente istorice și obiective turistice din localitate printr-o serie de plăcuțe informative amplasate în fața acestora.
Weekend-ul trecut, 12 plăcuțe de informare turistică au fost montate în orașul nostru, în fața celor mai importante obiective de interes turistic și istoric din Comarnic.
Au fost marcate, astfel, toate cele patru biserici din localitate, în frunte cu cel mai vechi așezământ monahal de pe Valea superioară a Prahovei – Schitul Lespezi (1661), clădirile școlilor din Comarnic, Castelul Bibescu de la Posada și Muzeul Cinegetic al Carpaților, Gara Comarnic, Crucea din piatră de la Posada, datând de la 1741, precum și casele de patrimoniu de pe raza orașului, reprezentate cu demnitate de Conacul George Valentin Bibescu (1878).
Digitalizarea în turism a devenit o necesitate, într-o eră în care vizitatorii simt nevoia accesului rapid și facil la informații istorice și turistice. Iar partenerii de la “Călător prin România” au făcut acest lucru posibil: au digitalizat locațiile de interes din Comarnic. Mai precis, au instalat plăcuțe informative, pe care apar detaliile privind încadrarea în lista monumentelor istorice sau de patrimoniu a obiectivelor. Plăcuțele conțin însemnele regiunii geografice, pe lângă cele specifice ale obiectivului local. Mai mult decât atât, turistul va avea parte de o călătorie interactivă prin orașul Comarnic, plăcuțele fiind dotate cu un cod QR. Odată scanat, acesta va deschide aplicația „travellerinromania.com” – o sursă documentată, de unde va putea afla toate informațiile despre obiectivul turistic sau monumentul în fața căruia se află. Astfel, fără ghid turistic, ci doar cu ajutorul unui smartphone sau a unei tablete, vizitatorul poate face cunoștință ușor și extrem de rapid cu istoria și tradițiile orașului Comarnic, cu elementele unice pe care le are de oferit această zonă extrem de frumoasă, dar văduvită, deocamdată, de turiști.
Printre obiectivele care urmează a fi marcate pe platforma „Călător în România” în perioada următoare se numără Vârful Pleșuva, unde a fost arborat pentru prima oară Tricolorul României, în 1839, tricolor care flutură și astăzi la înălțime, precum și Refugiul Florei, prima Școală de munte din România, un adăpost ridicat de temerarii muntelui în 1979 și reconstruit de voluntari în 2017, după aproape 4 decenii.
Proiectul realizat de Asociația „Călător prin România” în parteneriat cu Primăria Comarnic a primit un feedback pozitiv din partea comunității locale și are menirea de a îmbunătăți simțitor prima experiență a turistului cu localitatea noastră și de a amplasa Comarnicul pe harta interactivă a zonelor turistice din România.
Alina Bunghez