Loading

În cadrul proiectului “Renocally”,  implementat de Primăria Municipiului Moreni în parteneriat cu Fundația TERRA Mileniul III a fost realizat primul pașaport energetic de renovare a unei clădiri publice din Moreni pentru Grădinița nr 5, Tisa.

Pașaportul de renovare a clădirilor oferă o foaie de parcurs privind renovarea, care indică o succesiune de etape, cu obiectivul de a transforma clădirea, într-o clădire cu emisii zero până cel târziu în 2050.

În ceea ce privește Grădinița 5 Moreni, auditorul propune un pașaport în două etape de renovare 2028 și respectiv 2032. Astfel încât, la finalul implementării măsurilor propuse, nivelul emisiilor de gaze cu efect de seră să fie zero.

Pașaportul indică beneficiile preconizate în ceea ce privește economiile de energie, facturile la energie și reducerile emisiilor operaționale de gaze cu efect de seră, precum și beneficiile mai ample legate de sănătate și confort și de îmbunătățire a capacității de adaptare a clădirii la schimbările climatice.  De asemenea el oferă informații cu privire la sprijinul financiar și tehnic necesar.

Pașaportul energetic al Grădiniței 5 Moreni poate fi consultat la acest link https://terramileniultrei.ro/2023/06/renocally/

Comunicat de presa proiect.

Source