Începând din  08.03.2021,  se distribuie pachetele cu produse de igienă către persoanele înscrise pe listele suplimentare  în cadrul POAD 2019-2021, program derulat în baza H.G. nr.84/2020 pentru stabilirea unor măsuri necesare în vederea implementării Programului Operațional Ajutorarea Persoanelor Defavorizate.

Primăria Municipiului Timişoara prin Direcţia de Asistenţă Socială distribuie produsele  de igienă personală provenite  din stocurile de intervenţie comunitară, către beneficiarii finali în perioada 08 martie- 26 martie 2021, de luni până vineri intre orele 8,00 – 16,00.

Distribuirea produselor de igienă personală se va face din locația situată pe str.Lorena nr.35. Toți beneficiarii care ridică produse de igienă personală trebuie să prezinte actul de identitate în original.

Pot beneficia de aceste produse de igienă personală în etapa a doua următoarele categorii:

1.persoane dependente cu handicap grav sau accentuat, precum și cele care locuiesc în așezările informale, în baza certificatului de încadrare în grad de handicap și pe baza listei comunicate de către reprezentantul legal al unității/subdiviziunii administrativ-teritoriale.

2.persoane aflate temporar în situații critice de viață, respectiv victime ale calamităților și care se află în situații deosebite de vulnerabilitate, dovedite în baza anchetei sociale;

Distribuirea pe listele suplimentare se va face în limita numărului de pachete rămase.

Constituirea pachetului de produse igenico-sanitare va conține următoarele :

Produs Cantitate
Periuță de dinți 5 buc.
Pastă de dinți 300 ml
Săpun lichid 500 ml
Șampon copii 800 ml
Șampon adulți 500 ml
Detergent de rufe 2700 gr.

Persoanele care fac parte din mai multe dintre categoriile prevăzute la alin. (2) beneficiază de ajutoare de igienă persoanală o singură dată în cadrul programului anual şi pentru o singură categorie de persoane defavorizate căreia îi aparţin la data distribuirii ajutoarelor.

Distribuirea produselor se face cu respectarea normelor privind Securitatea și Sănătate în Muncă precum și a masurilor de protecție si distanțare fizica si socială in vigoare pe perioada pandemiei pentru prevenirea contaminării cu noul coronavirus SARS-COV-2 .

Responsabil POAD

Primăria Municipiului Timișoara

Cosmin Dumitrescu

The post Program de ajutorare a persoanelor defavorizate first appeared on Primăria Municipiului Timișoara.

Source