PROCES-VERBAL

Nr. 30942 din 13.12.2022

Ședința se desfășoară la ora 12.00 la sediul Școlii Gimnazile nr. 1 Mogoșoaia din Șos. București-Târgoviște nr. 107.
La apelul nominal se constată că sunt prezenți în sală 12 consilieri locali, prin apel telefonic domnii Iacoban Alexandru Dumitru, Vârtic Alin, absent domnul Pavel Aurel.

Secretarul general supune la vot procesul-verbal al ședinței anterioare, acesta fiind aprobat cu unanimitate de voturi.

Se trece la discutarea ordinii de zi.

  1. Proiect de hotărâre nr. 124 din 12.12.2022 Privind delegarea gestiunii activității de eliminare, prin depozitare, a deșeurilor provenite de pe raza UAT membre ale Asociației de Dezvoltare Intercomunitară pentru Gestionarea Integrată a Deșeurilor Ilfov, aceasta a fost adoptat cu un număr de 9 voturi pentru, abțineri 5 (Felicia Ienculescu Popovici, Iacoban Alexandru Dumitru, Vârtic Alin, Cojocaru Iustin, Dinu Gheorghe).

Doamna Felicia Ienculescu Popovici susține că documentele au fost transmise cu o zi înainte, din acest motiv nu a avut timp să le studieze.

Nemaifiind alte probleme de dezbătut, președintele de ședință declară lucrările închise.

PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ SECRETAR GENERAL,

Source