În 21 august 2021 în zona Flora,  între orele 10-14, timișorenii sunt invitați să se implice în soluționarea problemei câinilor fără stăpân

         Primăria Timișoara lansează campania de adopție a câinilor fără stăpân, aflați în adăpostul public, desfășurată de municipalitate, societatea care are în concesiune serviciul de gestiune a populației canine fără stăpân și asociații de protecție a animalelor. În cadrul campaniei, vor fi organizate 5 târguri de adopții canine, sub sloganul “Și mie îmi stă bine în lesă! Ia-mă acasă!”.

          Primul târg de adopții va fi organizat sâmbătă, 21 august 2021, între orele 10-14, pe platforma betonată din Parcul Alpinet, între Flora și Podul Mihai Viteazul(Andrei Șaguna). Timișorenii care doresc să adopte vor fi așteptați de 15 câini, deparazitați, vaccinați, sterlizați, microcipați și foarte sociabili. În fiecare zi de sâmbătă la Danyflor, cu sprijinul voluntarilor, se derulează programe de socializare pentru patrupedele aflate în adăpost, programe care fac parte din pregătirea lor pentru adopție. La Danyflor sunt în jur de 400 de câini fără adăpost, cifra fiind diferită în fiecare zi. De pildă, în 12 august erau 426, iar la 1 august erau 412. Timișorenii iubitori de animale pot adopta câini și direct din adăpost, în fiecare zi, în timpul programului de lucru, iar informații detaliate pot fi găsite pe www.danyflor. ro sau pe facebook.

           Îi invităm pe timișoreni și asociațiile de protecție a animalelor să vină alături de Primăria Timișoara în acțiunile de promovare a creșterii responsabile a animalelor de companie și adopției câinilor din adăpostul public.  Propunerile, sugestiile, cererile de colaborare, participare și voluntariat pot fi trimise pe toată durata campaniei( august-octombrie 2021), pe adresa de e-mail: [email protected] sau pot fi înregistrate pe site-ul primăriei, www.primariatm.ro. (sesizari/ mediu, parcuri și spații verzi/  animale fără stăpân)- https://www.primariatm.ro/sesizari-si-reclamatii/.

Serviciul Comunicare

The post Primul târg din campania pentru adopția câinilor aflați în adăpostul public first appeared on Primăria Municipiului Timișoara.

Source