Primăria Municipiului Timișoara susține de la bugetul local acțiuni culturale în cartierele orașului. Chiar în contextul recentelor constrângeri bugetare, cultura continuă să rămână o prioritate pentru administrația locală, având în vedere și responsabilitățile care revin Timișoarei, în calitate de Capitală Europeană a Culturii. 

Astfel, prin Agenda Casei de Cultură susține financiar o ofertă bogată de evenimente, pentru toate categoriile de public. Agenda anului 2023 include atât evenimente devenite deja tradiționale, cât și proiecte noi, care să ducă fenomenul artistic cât mai aproape de locuitorii orașului, în cartiere și să se adreseze tuturor categoriilor de vârstă sau preferințelor.  

Târgurile anuale tradiționale – de Paște, de Crăciun – vor continua să marcheze perioadele marilor sărbători religioase. În acest an, Târgul de Paște a adus bucurie în multe cartiere ale orașului, nu doar în zona centrală. În Soarelui, Lipovei, Șagului, Traian, Freidorf și în alte cartiere, vestea bună a Învierii a ajuns și prin spectacolele și manifestările pregătite de Casa de Cultură. 

Tot din seria evenimentelor consacrate, va merge mai departe Festivalul Inimilor, o adevărată carte de vizită a tradițiilor multietnice caracteristice Timișoarei. Și ziua orașului va  fi marcată printr-o serie întreagă de spectacole și evenimente între 1 și 3 august.

Pe lângă aceste repere deja cunoscute publicului, Casa de Cultură propune și manifestări care vor oferi locuitorilor din cartiere șansa de a se bucura de evenimente aproape de casă, dar care vor urmări și punerea în valoare a potențialului tuturor zonelor orașului. 

Proiectul „Străzi pentru Comunitate” cuprinde un set de evenimente care vor transforma spațiile urbane în adevărate scene culturale în aer liber. Prin implicarea comunității și a artiștilor locali, se va crea o rețea de spații culturale alternative în diverse cartiere, unde vor avea loc spectacole de teatru, concerte, expoziții și alte evenimente artistice. 

Ex-Centrica, un alt proiect remarcabil, își propune să aducă în atenția publicului aspecte mai puțin cunoscute sau explorate ale culturii și artei contemporane. Prin organizarea de expoziții, ateliere și conferințe, Ex-Centrica va oferi un spațiu de dialog și experiment pentru artiști locali și internaționali, deschizând noi perspective asupra creației contemporane.  

Proiectul „Îndrăznește / DARE!” completează agenda manifestărilor culturale din anul 2023.  Prin organizarea de concursuri, ateliere și spectacole, proiectul își propune să încurajeze și să susțină implicarea activă a tinerilor în domeniul cultural, oferindu-le o platformă pentru a-și exprima talentul și viziunile. Seria de evenimente aduce intervenții în spații deschise în cartiere, unde locuitorii pot lucra împreună pentru obiective comune, care îi vor ajuta să se cunoască mai bine și să consolideze relațiile interumane. Proiectul are cinci componente: „Cântând în soare”, „Povești din vecini”, „Timișoara, harta secretă”, „Ne vedem unde vrem” și „Capitala din curtea ta”. Proiectul „Cântând în soare” propune ateliere de muzică corală, ca practică de incluziune socială pentru copiii din cartiere și din medii sociale defavorizate. Concertul „Stabat Mater” de G.B. Pergolesi, care va avea loc în 27 mai, este o coproducție internațională în care protagonistul va fi Corul Solaris, creat în cadrul proiectului „Cântând în soare” și alcătuit din copiii de la Liceul Teoretic Special „Iris”, de la Școala Gimnazială nr. 1 și de la Centrul de Zi „Sfântul Nicolae” din Timișoara.

Pentru manifestările culturale cuprinse în agendă au fost alocate peste 7 milioane de lei din bugetul propriu al Municipiului Timișoara.  

          Primăria Timișoara continuă demersurile de dezvoltare a comunităților din cartiere și prin Centrul de Proiecte. În total, în perioada 2022 – 2023, prin Centrul de Proiecte au fost finanțate 176 de proiecte în domeniile: Cultură, Sport și Comunitate.  Un astfel de proiect este ”Dans Nomad”, derulat în perioada 8-26 mai 2023. Scopul evenimentului este reconectarea locuitorilor din cartiere prin aducerea dansului contemporan pe străzile din mai multe zone ale orașului. Vor fi organizate ateliere, spectacole și proiecții de film având ca tematică dansul. Proiectul are și o componentă de cercetare a impactului pe care acesta l-a avut în cartierele vizate, furnizând informații  utile pentru a adapta viitoarele oferte culturale. 

          Prin alocarea de fonduri pentru aceste proiecte, Primăria Timișoara promovează cultura și arta în comunitatea locală, oferind prioritate proiectelor care se dezvoltă în cartierele orașului.  Această inițiativă își propune să aducă cultura mai aproape de comunități și să valorifice potențialul fiecărui cartier. 

 Serviciul Comunicare

The post Primăria Timișoara susține evenimente culturale în cartierele orașului first appeared on Primăria Municipiului Timișoara.

Source