Primăria Timișoara se implică în educația de mediu și implementarea colectării selective în școlile din oraș

Consilierii locali din Timișoara se vor pronunța prin vot asupra unui parteneriat între Primăria Timișoara, Inspectoratul Școlar al Județului Timiș și Fundația ”The Institute” pentru implementarea programului ASAP (Armata Selectării Atente a Plasticului). Este un proiect pilot, prin care școlile din Timișoara vor fi monitorizate pentru gradul de colectare selectivă a deșeurilor, iar elevii vor putea învăța despre modul în care acest tip de colectare ajută la protejarea mediului.

În momentul de față, legislația națională impune școlilor să colecteze deșeurile în fracții, respectiv să asigure colectarea separată a deșeurilor reciclabile de diferite categorii.

„Tot ceea ce nu este nu este reciclat, ajunge din păcate la groapa de gunoi și generează costuri suplimentare. Așa că depunem eforturi consistente pentru a încuraja populația să recicleze. La o întâlnire recentă cu elevii timișoreni, ei au venit cu soluții interesante, pe care acum le putem pune în practică. Una din soluțiile propuse de copii a fost să organizăm campanii de colectare selectivă în școli și să educăm elevii cu privire la importanța reciclării. Cu bucurie le-am răspuns că avem acest lucru deja în plan, printr-un parteneriat cu cei de la The Institute care sper să fie un imbold pentru copii și să-i încurajeze să colecteze selectiv”, transmite primarul Timișoarei, Dominic Fritz.

Prin programul ASAP vor fi realizate materiale de promovare a colectării selective în școli, precum și o campanie de educație pentru mediu, care include informări, activități și workshop-uri interactive cu elevii și profesorii. Colectarea selectivă din școlile gimnaziale și liceele din oraș va fi monitorizată, pentru conformarea cu legislația în vigoare, iar datele colectate vor fi transmise către administrația locală. Unitățile de învățământ au început să fie dotate cu coșuri separate pentru colectarea pe patru fracții – hârtie și carton, plastic și metal, rezidual și sticlă. Programul pilot este în curs de extindere la nivel național, iar performanța Timișoarei va putea fi comparată cu a altor orașe.

Serviciul Comunicare

The post Primăria Timișoara se implică în educația de mediu și implementarea colectării selective în școlile din oraș first appeared on Primăria Municipiului Timișoara.

Source