Primăria Municipiului Timișoara derulează o campanie susținută de eliberare a domeniului public de structuri amplasate ilegal. Vineri, 7 aprilie, au fost ridicate 2 rulote, devenite structuri permanente, care comercializează produse alimentare. În zilele următoare sunt programate încă 8 astfel de rulote.

Firma de care aparțin cele 3 așa-zise rulote ridicate azi a avut contracte de închiriere cu Primăria Municipiului Timișoara până în ianuarie 2019, fiind prelungit pe baza unor acte adiționale până în iunie 2021. La expirarea contractului, primăria a cerut eliberarea domeniului public, ocupat fără drept legal. Firma a început două litigii împotriva administrației locale, cerând prelungirea contractelor de închiriere. Aceasta a pierdut în instanță ambele litigii, întâi la Judecătoria Timișoara, iar apoi la Tribunalul Timiș. Ultima pronunțare privind anularea prelungirii a fost făcută la finalul anului 2022.

Întrucât compania nu a eliberat domeniul public, primarul Dominic Fritz a emis o dispoziție de ridicare a acestora.

„Am cerut firmei respective să elibereze domeniul public, însă pentru că nu s-a conformat a trebuit să intervenim noi. Toate costurile de ridicare și depozitare vor fi suportate de firma în cauză. Avem cazuri de așa-zise rulote care nu s-au mișcat un centimetru de ani de zile, dar au fost avizate ca fiind vehicule mobile. Funcționează, de fapt, ca o construcție ilegală. Timișoara are de anul trecut un regulament clar de comerț stradal, a cărui respectare nu este negociabilă. Sunt hotărât să continuăm eliberarea domeniului public de tot ce e ilegal și să restabilim respectul legii. În Timișoara marea majoritate a comercianților respectă regulile, așa că nu ne lăsăm intimidați de o minoritate care prin diverse tertipuri își imaginează că poate fenta aplicarea legii”, transmite primarul Dominic Fritz.

În total, trei societăți sunt vizate de măsuri administrative de ridicare a vehiculelor comerciale, tip rulotă, devenite de facto structuri cu caracter permanent. Firmele vizate sunt AGIL SRL (9 buc.), DUMTIB SRL (1 buc.) și PATIO SRL (1 buc.), ultima eliberând amplasamentul.

Rulotele și alte vehicule speciale destinate desfășurării de activități comerciale sunt reglementate prin regulamentul de comerț stradal al municipiului Timișoara, conform modificărilor aprobate prin HCL 369/2022.

Ele pot fi amplasate în următoarele zone: pe terenuri private conform documentațiilor de urbanism, în piețele agroalimentare, în piețele nealimentare, precum și în zonele dedicate evenimentelor sportive, culturale, turistice, publice și comerciale cu aprobarea Comisiei de Avizare a Adunărilor Publice. Acestea pot fi autorizate și să circule pe un traseu prestabilit, cu specificarea străzilor, locurilor de staționare și orarului de staționare (maximum 4 ore pe un loc).

Comercianții trebuie să respecte traseul, locația și orarul aprobat și să nu se racordeze la rețeaua de energie electrică, apă sau canalizare. În plus, unitățile mobile trebuie plasate în modul stabilit de primărie, iar terasele nu pot fi amplasate în fața vehiculelor special amenajate, rulotelor mobile sau remorcilor speciale destinate activităților comerciale.

Serviciul Comunicare

The post Primăria Timișoara ridică rulotele amplasate ilegal pe domeniul public first appeared on Primăria Municipiului Timișoara.

Source