19.10.2023

Astăzi a avut loc ceremonia care marchează demararea procesului de preluare în administrare a Sinagogii din Fabric de către Primăria Timișoara. Proiectul de hotărâre a primit avizul consilierilor locali, în Plenul din data de 17 octombrie. Urmează parcurgerea tuturor etapelor administrative pentru ca municipalitatea să administreze imobilul situat pe str. Episcop Joseph Lonovici, nr. 2. Proprietarul clădirii va rămâne, în continuare, Comunitatea Evreiască din Timișoara.

La ceremonia desfășurată chiar la sediul Sinagogii, au fost prezenți Dominic Fritz, Primarul Municipiului Timișoara, deputatul Silviu Vexler, Președintele Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România, Luciana Friedmann, Președintele Comunității Evreiești din Timișoara, Ovidiu Ganț, deputatul Forumului Democrat al Germanilor din România, membri ai Comunității Evreiești din Timișoara. 

„Astăzi preluăm în administrare Sinagoga din Fabric, una dintre cele mai frumoase sinagogi din țară. Și o sinagogă care a dat caracter acestui cartier. O preluăm într-o stare avansată de degradare cu fermul angajament, nu doar că vom opri această degradare, ci o vom și reabilita pentru a o reda comunității. Este și un semn de recunoaștere față de comunitatea evreiască, față de contribuția enormă pe care au avut-o, împreună cu multe alte etnii, la construirea Timișoarei de care suntem mândri astăzi. Faptul că acum este rândul nostru ca oraș să ajutăm să salvăm un patrimoniu comun nu se putea potrivi mai bine în niște vremuri în care, din nou, comunitatea evreiască din toată lumea este sub asalt. În acest sens, vreau să spun foarte clar: Timișoara stă ferm alături de evreii nu doar de aici, ci și din toată lumea, mai ales din Israel. Așa că responsabilitatea pentru această clădire nu este doar o responsabilitate pentru niște ziduri și pentru o clădire frumoasă. Este și o responsabilitate pentru valorile noastre comune pentru toleranță, pentru atitudine fermă împotriva antisemitismului și pentru o conviețuire pașnică. Mă bucur că Timișoara transmite astăzi acest semnal, așa cum l-a transmis atunci când s-a construit această sinagogă” a precizat primarul Timișoarei, Dominic Fritz.

Deputatul Silviu Vexler, Președintele Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România a afirmat: „Am ajuns astăzi aici după un drum foarte lung și foarte complicat, marcat, de fiecare dată, de-a lungul anilor, de o tentativă eșuată sau de o speranță care s-a năruit. Nu puțini au fost cei care abandonaseră încrederea că se va putea sau că va urma să se facă ceva. Am dorit ca atunci când proiectul a început, imobilul în ansamblul său să fie redat întregii comunități locale, ceea ce cred și că este scopul principal. Chiar dacă rămâne din punct de vedere moral un lăcaș de cult iudaic, va fi un spațiu dedicat unui centru multicultural de care să se poată bucura întreaga comunitate locală din Timișoara. Ceea ce s-a întâmplat în ultimele săptămâni în Israel, atacurile teroriste îndreptate împotriva populației civile, sunt cel mai negru moment pentru poporul evreu de la Holocaust încoace. Dar chiar și în cea mai neagră zi, chiar și în cea mai întunecată noapte, trebuie să existe un moment de speranță care este dat de Dumnezeu. Și așa s-a nimerit ca evenimentul de astăzi să aducă un moment de lumină și de speranță pentru întreaga lume.”

„Azi se împlinește un vis al nostru de generații, ca această sinagogă să revină la frumusețea ei de odinioară. Va fi un loc dedicat comunității largi a orașului Timișoara, loc de întâlnire culturală și ne bucură foarte mult acest lucru. Edificiul este creația lui Lipót Baumhorn, alături de Palatul Lloyd, Palatul Apelor sau clădirea Carmen Sylva. Ne bucurăm  că opera acestui arhitect foarte important, care a marcat întreaga regiune, este pusă din nou în valoare în orașul nostru. Este o emoție și o mulțumire extraordinară pentru noi. ” a precizat  Luciana Friedmann, președintele Comunității Evreiești din Timișoara.

Imobilul, cu o valoare istorică și arhitectonică deosebită, este clasat ca monument istoric. De asemenea, așa cum s-a anunțat în cadrul ceremoniei de astăzi, Sinagoga din Fabric a fost inclusă pe lista monumentelor care vor beneficia de finanțare din partea organizației World Monuments Fund, cu sediul la New York, în vederea activării culturale și restaurării. Primarul Dominic Fritz a avut deja discuții cu reprezentantul WMF, Javier Ors Ausin și cu Luciana Friedmann,  președinte al Comunității Evreiești Timișoara. Anual, organizația selectează 25 de monumente valoroase din întreaga lume, care sunt în pericol sau în stare de degradare și acordă sprijin financiar și logistic în procesul de restaurare și/sau de activare culturală Singagoga din Fabric se află printre cele 25 de monumente selectate de organizație, din cele 300 înscrise anul trecut. 

Pentru a putea fi redat comunității ca obiectiv turistic și cultural, după preluarea în administrare, Primăria Municipiului Timișoara va demara execuția unor lucrări de reparații de strictă urgență din bugetul local, pentru a pune în siguranță clădirea și pentru a opri peste iarnă avansul degradărilor cauzate de apele pluviale până în acest moment. Acest demers, care vizează, printre altele, reparații punctuale ale învelitorii acoperișului, acoperirea golurilor din ziduri și consolidarea elementelor din interior aflate în pericol de prăbușire, este realizat cu ajutorul voluntar al echipei de specialiști coordonate de arhitecții Marius Miclăuș și Ștefana Bădescu. Aceștia sunt autorii proiectului de intervenție asupra sinagogii, care a fost autorizat în 2013, pentru Teatrul Național „Mihai Eminescu” din Timișoara.

Primarul Timișoarei a precizat  că dorește coagularea întregii comunități timișorene în jurul acestui proiect. Un început a fost dat de Festivalul Impuls, derulat de Institutul Francez, finanțat de Primărie, care a inclus un workshop cu arhitecți din Franța, specializați pe salvarea patrimoniului. În viitorul apropiat, se va lucra cu Facultatea de Arhitectură și Urbanism din Timișoara, cu Comunitatea Evreiască, cu filiala Timiș a Ordinului Arhitecților din România și cu cât mai multe dintre entitățile și grupurile locale care desfășoară activități cu caracter cultural și/sau educațional în oraș

De asemenea, edificiul reabilitat va fi și mai bine pus în valoare și datorită proiectului de regenerare urbană prevăzut pentru zona Traian.

Imaginile sunt disponibile la următorul link : https://we.tl/t-LtTLYrzvoZ

Serviciul Comunicare

The post Primăria Timișoara preia în administrare Sinagoga din Fabric first appeared on Primăria Municipiului Timișoara.

Source