Primăria Timișoara inventariază toți arborii și toate spațiile verzi din oraș

Primarul Municipiului Timișoara, Dominic Fritz, a semnat contractul prin care administrația locală va avea o evidență completă a spațiilor verzi din oraș. Astfel, va fi realizat în premieră un Registru al Spațiilor Verzi în format digital.

„Registrul este important pentru protejarea spațiului verde al Timișoarei. Vom avea în sfârșit o evidență clară a spațiilor verzi, a numărului de arbori și a stării lor de sănătate. Pe baza acestor date vom putea construi o strategie de creștere a spațiului verde în Timișoara și de a preveni situațiile în care arbori și zone verzi dispar pentru a face loc betoanelor. Este un pas important spre normalitate și spre un oraș care își gestionează eficient și în mod profesionist resursele verzi”, transmite primarul Dominic Fritz.

Arborii, arbuștii și gardul viu vor fi inventariați după specie, vârstă, condiție, iar baza de date va fi actualizată în permanență, precum și a caracteristicilor calitative și cantitative ale acestora. Arborii ocrotiți, cu valoare estetică deosebită și cu diametrul mai mare de 50 de cm vor fi scanați complet și transpuși într-un model 3D. De asemenea, pentru aceștia, se va realiza o imagine termică, rezultată prin utilizarea tehnologiei infraroșu, pentru verificarea stării de sănătate. Imaginea termică va fi integrată în baza de date a registrului și asociată fiecărui arbore de acest tip. Imaginile vor putea fi apoi vizualizate și procesate cu ajutorul aplicației dedicate. Utilizarea tehnologiei infraroșu este o metodă neinvazivă de diagnosticare a arborilor.

Registrul spațiilor verzi este o obligație legală pentru administrațiile locale și cuprinde un sistem informațional de tip GIS (geographic information system), o interfață de tip hartă digitală, iar echipele din cadrul primăriei vor fi instruite în folosirea noului software, hardware și a procedurilor de actualizare a bazei de date.

În primele șase luni va fi implementată platforma digitală, iar apoi datele din oraș vor fi colectate prin echipamente specializate, cu scanner LIDAR și vor fi măsurate suprafețele exacte ale parcurilor, scuarurilor, aliniamentelor stradale, ș.a.m.d.

Câștigătorul licitației este asocierea Eterra Map SRL și Megagis SRL, care se angajează să livreze serviciile de elaborare a registrului într-un termen de 24 de luni de la ordinul de începere. Valoarea contractului este 2.832.200 lei (TVA inclus).

Serviciul Comunicare

The post Primăria Timișoara inventariază toți arborii și toate spațiile verzi din oraș first appeared on Primăria Municipiului Timișoara.

Source