Primăria Municipiului Timișoara, prin Direcția de Urbanism, începe planificarea coerentă a Zonei Antenelor, ultima zonă centrală nesistematizată din punct de vedere urbanistic întinsă pe o suprafață de aproximativ 42 de hectare. Este al doilea masterplan urbanistic pe care îl realizează administrația, prin care va fi asigurată o dezvoltare teritorială unitară și flexibilă. Primăria deține, de asemenea, un teren nevalorificat, pe care dorește să-l redea comunității prin acest proces.
Zona este delimitată de str. Divizia 9 Cavalerie, str. Aristide Demetriade, bulevardul Antenei și zona reglementată prin PUZ aprobat prin HCL 293/2015 (Open Ville).
Masterplan-ul va fi realizat de Direcția Generală Urbanism și Planificare Teritorială și are o durată de elaborare și aprobare de două ori mai scurtă decât elaborarea unui Plan Urbanistic Zonal pentru întreaga zonă și crește gradul de adaptabilitate a dezvoltării teritoriale pe termen mediu și lung. Acesta servește și ca bază pentru viitoare Planuri Urbanistice Zonale private. Durata de elaborare a strategiei este de aproximativ 10 luni.
Au existat consultări cu proprietarii din zonă, care s-au arătat deschiși față de această inițiativă de sistematizare și care au fost informați cu privire la condițiile procesului de elaborare a strategiei. Astfel, în perioada de elaborare, va fi suspendată depunerea de documentații de urbanism aferente acestei zone.
Proiectul de Hotărâre va fi supus dezbaterii consilierilor locali:https://www.primariatm.ro/administratie/consiliul-local/proiecte-de-hotarari/?uid=49C5ABD721906265C225896A00439568
Serviciul Comunicare
The post Primăria Timișoara începe sistematizarea urbanistică a ultimei mari zone centrale first appeared on Primăria Municipiului Timișoara.
Source