Primăria Municipiului Timișoara a încheiat procedura de atribuire a contractului de concesiune a serviciilor medical-veterinare de sterilizare a câinilor aparținând rasei comune și metișilor acestora. Astfel, din 1 martie va demara campania pentru sterilizarea gratuită a 2500 de câini ai căror proprietari au venituri mici.

„Dăm startul la campania prin care sprijinim persoanele care au venituri mici să-și sterilizeze câinii care nu sunt de rasă. Scopul nostru principal e clar: să prevenim azi abandonul de pui, care devin câinii vagabonzi de mâine. Apoi, vine vorba de respectul pe care trebuie să-l acordăm animalelor care sunt în grija fiecăruia dintre noi, să oferim ajutor persoanelor care nu au mijloacele financiare necesare și, astfel, să controlăm populația canină”, transmite primarul Dominic Fritz.

Responsabilitatea față de animalele pe care le avem ne revine în mod direct. Prin sterilizare, adopție și îngrijirea corespunzătoare a animalelor de companie, devenim parte din soluția care vizează atât siguranța persoanelor în spațiile publice, cât și oferirea unei vieți civilizate pentru companionii noștri canini. Îngrijirea post-operatorie este asigurată de către deținătorul câinelui, în spațiu privat și necesită atenție deosebită din partea proprietarului, pentru a evita complicații.

Vor fi sterilizate gratuit animalele ai căror stăpâni, persoane fizice, au venituri sub salariul mediu brut și domiciliul sau reședința în Timișoara. Proprietarii de câini care se încadrează în condițiile programului se pot înscrie la Compartimentul Protecția Animalelor, din cadrul Primăriei Municipiului Timișoara, prin e-mail, la adresa: [email protected], începând cu data de 1 martie 2023. În cazul în care proprietarul nu are acces la o adresă de e-mail validă, înscrierea în programul finanțat de Primăria Municipiului Timișoara se poate face și la numărul de telefon 0741 117 500.

Pe adresa de e-mail sau la numărul de telefon menționat, proprietarul va comunica: numele și prenumele, adresa de domiciliu/reședința, datele de contact și numărul de microcip al câinelui. După înregistrarea și verificarea documentelor, proprietarului i se va elibera un bon de ordine cu care se va putea programa și prezenta la cabinetul veterinar.

Proprietarul se va prezenta, în termenul comunicat, la cabinetul veterinar, în vederea sterilizării animalului de companie, cu următoarele documente:

  • cartea de identitate a proprietarului animalului de companie, care să ateste domiciliul sau reședința în Timișoara;
  • carnetul de sănătate al câinelui care atestă microciparea;
  • dovada veniturilor proprietarului, în valoare mai mică decât salariul mediu brut, în conformitate cu legislația în vigoare (adeverință, cupon de pensie, declarație pe proprie răspundere).

În cazul în care câinele nu este microcipat, individualizarea și înregistrarea pot fi făcute în ziua sterilizării, costurile fiind suportate de către proprietar.

Sterilizarea este singura modalitate umană și dovedit eficientă pentru controlul populației canine și pentru prevenirea abandonului animalelor de companie. Procedura de sterilizare prezintă multiple avantaje:

  • se evită înmulțirea necontrolată,
  • crește calitatea vieții animalului, prevenindu-se apariția unor afecțiuni,
  • se ameliorează temperamentul acestuia.

Costurile aferente serviciilor de sterilizare sunt achitate din sume alocate de la bugetul local. Valoarea totală estimată a contractului este de peste 250.000 lei, sumă care va asigura contravaloarea sterilizării pentru aproximativ 2500 de câini, pe o perioadă de 2 ani.

Serviciul Comunicare

The post Primăria Timișoara începe campania de sterilizare gratuită a câinilor first appeared on Primăria Municipiului Timișoara.

Source