28.07.2023

În perioada 4 – 11 august 2023, Primăria Municipiului Timișoara derulează o nouă acţiune de dezinsecţie, pentru combaterea ţânţarilor şi larvelor, pe domeniul public al orașului. Dezinsecția este programată în intervalul orar 21:00 – 06:00, dacă permit condiţiile meteo.

Rugăm cetăţenii să evite să treacă sau să stea în zona de acţiune a utilajelor în timp ce acestea pulverizează soluţiile de combatere a ţânţarilor. De asemenea, atenționăm crescătorii de albine să ia toate măsurile necesare de protecție. Specialiștii recomandă scoaterea stupilor din aria de stropire.

Este a treia acțiune de dezinsecție efectuată de Primăria Timişoara, după cele de la începutul lunii mai și finalul lunii iunie 2023. Activitățile de dezinsecție pe domeniul public acoperă o suprafață de 10.354.000 mp (aliniamente stradale, parcuri, locuri de joacă, bălți și perdeaua forestieră).

Produsele folosite sunt avizate de Comisia Naţională pentru Produse Biocide din cadrul Ministerului Sănătăţii. Personalul implicat în efectuarea lucrărilor este calificat şi autorizat în conformitate cu legislaţia în vigoare.

Activitățile de deratizare și dezinsecţie constituie o obligaţie atât pentru a autorităţile locale şi instituţiile publice, cât și pentru agenţii economici, şi cetăţeni, în spațiile pe care le dețin sau administrează. Nerespectarea acestor obligații se sancționează cu amendă de la 500 la 1.000 lei pentru persoanele fizice şi de la 1.000 la 2.500 lei pentru persoanele juridice (conform HCL nr. 371/30.10.2007 privind constatarea şi sancţionarea contravenţiilor pe teritoriul Municipiului Timişoara, modificată şi completată).

Informații suplimentare:

Produsele folosite în procedura de dezinsecție terestră sunt: Cymina Plus, având substanţă activă Cipermetrin, pentru combaterea ţânţarilor adulţi, pentru activitatea de dezisecţie terestră; Vectobac WG având substanţă activă Bacillus thrugiensis subsp. israelensis, pentru combaterea larvelor, pentru activitatea de larvicidare. Substanţele fac parte din Grupa III de toxicitate (pesticide non-agricole), Tip 18 (insecticide, acaricide şi produse pentru combaterea artropodelor).

Serviciul Comunicare

The post Primăria Timişoara începe a treia campanie de stropiri împotriva țânțarilor first appeared on Primăria Municipiului Timișoara.

Source