Primăria Municipiului Timișoara a depus cererea de chemare în judecată a societății Bega Turism, prin care cere despăgubiri de aproape 11 milioane de lei. Cererea are ca obiect recuperarea sumelor cuvenite pentru o perioadă de 3 ani, în care societatea a folosit fără drept terenul cu o suprafață de peste 3.271 metri pătrați, înscris în CF 438518/Timișoara. Terenul situat pe strada Carol Telbisz a fost folosit ca spațiu pentru parcare plătită, fără acordul Primăriei Municipiului Timișoara, în perioada 31.01.2020 – 31.01.2023. Societatea chemată în judecată a folosit abuziv acest teren, montând bariere la căile de acces și încasând taxe pentru locurile de parcare.

„Recuperăm banii pe care orașul i-a pierdut pentru că nu am putut folosi terenul de 3.271 mp aflat în zona zero a Timișoarei. Suma cerută este de 11 milioane de lei. Pe acest teren am lansat deja licitația pentru proiectarea unei parcări multinivel, faza de elaborare a studiului de fezabilitate. Este un proiect pe care l-am bugetat în acest an și ne așteptăm să vină cu oferte cât mai multe firme serioase, cu experiență în gestionarea unor astfel de proiecte.” transmite primarul Dominic Fritz.

Prin sentința Curții de Apel Timișoara, rămasă definitivă prin Decizia 5499/16.11.2022, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție a fost restabilit dreptul de proprietate al Municipiului Timișoara asupra terenului. Dreptul de administrare și exploatare a terenului pe care se află 96 de locuri de parcare, a fost transmis către SPAPP Timpark, pentru utilizare în regim de parcare publică. 

Primăria Timișoara solicită instanței obligarea Societății Bega Turism SA la plata contravalorii pentru lipsa de folosință a terenului, în sumă de 10.764.861 lei. Se cere ca suma să fie actualizată cu indicele de inflație, de la data rămânerii definitive a Sentinței Civile nr.344/26.11.2020, pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, până la data achitării efective a datoriei.

 Serviciul Comunicare

The post Primăria Timișoara cere în instanță recuperarea sumelor cuvenite pentru utilizarea ilegală a parcării Bega first appeared on Primăria Municipiului Timișoara.

Source