Primăria Focșani va mai achiziționa încă 21 autobuze electrice

Primarul Municipiului Focșani, Cristi Valentin Misăilă, urmează să semneze contractul de finanțare „Achiziția de autobuze ecologice, stații de încărcare și sisteme asociate”, în valoare de 10.556.000,00 Euro fără TVA.
Proiectul a fost declarat eligibil de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației și va fi finanțat prin PNRR, Componenta 10 Fondul Local.
Proiectul european în care Primăria Municipiului Focșani este lider de proiect va fi implementat în colaborare cu alte șapte unități administrativ-teritoriale, respectiv: Gologanu, Golești, Vânători, Răstoaca, Slobozia Ciorăști, Câmpineanca și Vârteșcoiu.
Proiectul vizează operaționalizarea transportului public local la nivelul Municipiului Focșani, prin investiții de modernizare a condițiilor de transport și creșterea accesibilității acestuia, după cum au fost identificate în Planul de Mobilitate Urbană Durabilă al Municipiului Focșani 2021-2027.
În cadrul proiectului vor fi realizate următoarele activități:
– achiziția a 21 autobuze electrice de capacitate medie și sisteme asociate;
– 8 stații de încărcare rapidă pentru autobuze electrice;
– 21 stații de încărcare lentă pentru autobuze electrice;
– activități de proiectare și asistență tehnică (pentru stațiile de reîncărcare vehicule electrice).
În final, proiectul urmărește operaționalizarea transportului public la nivelul Municipiului Focșani, prin îmbunătățirea ofertei de transport public în această zonă, ce va conduce la creșterea nivelului de utilizare a acestui mod de transport în detrimentul autovehiculelor personale.
În acest moment, Primăria Municipiului Focșani implementează și un alt proiect european „Modernizarea transportului public în Municipiul Focșani”, prin care urmează să se achiziționeze 16 autobuze electrice din care 9 autobuze electrice de 10 m și 7 autobuze electrice de 6 m, dar și 16 stații de încărcare lentă precum și 5 stații de încărcare rapidă.
Primele 7 autobuze electrice din acest proiect au fost deja livrate Primăriei Municipiului Focșani de către producător, ele urmând să intre în trafic în curând.
Pe această cale, Primarul Municipiului Focșani, Cristi Valentin Misăilă dorește să mulțumească Ministrului Cseke Attila pentru modul în care se implică personal în coordonarea și implementarea PNRR în zona sa de competență!


Biroul de Presă al Primăriei Municipiului Focșani

Source