Luni, 5 iulie 2021, Primăria Municipiului Focșani, prin SC CUP Salubritate SA, împreună cu Administrația Piețelor Focșani organizează o amplă acțiune de curățenie în zona Pieței Moldovei.
Pe perioada curățeniei generale, Administrația Piețelor Focșani își suspendă activitatea, inclusiv cea comercială din spațiile închiriate agenților economici, urmând a fi reluată în aceeași zi, după terminarea curățeniei.
Acțiunea este programată să înceapă de la ora 12.00 și va fi desfășurată atât în perimetrul Pieței Moldovei, dar și pe trotuarele și arterele carosabile ale străzilor Mare a Unirii, Piața Moldovei și Greva de la Grivița.
Pentru eficientizarea acțiunii de luni, agenții Poliției Locale a Municipiului Focțani vor fi prezenți în teren pentru a restricționa circulația în zonă pe toată perioada efectuării curățeniei. Astfel, utilajele și angajații CUP Salubritate își vor putea face treaba în condiții optime, iar conducătorii auto vor fi dirijați încât să se evite producerea unor blocaje rutiere pe străzile menționate sau învecinate cu acestea.
De asemenea, mulțumim anticipat agenților economici și focșănenilor ce locuiesc în zonă și care suntem siguri că vor da dovadă de înțelegere față de inerentul disconfort pe perioada curățeniei de luni.

Biroul de presă al Primăriei Municipiului Focșani

Source