În perioada în care U.E. marchează „Zilele Europene ale Patrimoniului”, Primăria Municipiului Focșani, prin Ateneul Popular „Maior Gh. Pastia” și Centrul Național de Informare și Promovare Turistică Focșani, a organizat o expoziție de fotografie veche cu ocazia aniversării a 91 ani de la inaugurarea Bornei de Hotar.
Marți, 13 septembrie 2022, Primarul Cristi Valentin Misăilă, colecționarul Petru Mincu, Oana Raluca Boian, Directorul Bibliotecii Județene „Duiliu Zamfirescu” și actorul Sorin Francu, Directorul Teatrului Municipal „Maior Gh. Pastia”, au evocat însemnătatea deosebită a monumentului în istoria orașului nostru.
Inaugurată în data de 13 septembrie 1931, în prezența savantului și istoricului Nicolae Iorga, Prim-Ministru la acea vreme, Borna de Hotar a fost ridicată în semn de amintire a unui trecut de credință biruitoare.
Operă a sculptorului Ion Jalea, borna a fost inițial în fața sediului fostei Primării, după care în 1975 a fost mutată ȋn centrul Pieței Unirii, iar un an mai târziu, odată cu ridicarea „Monumentului Unirii” (Obeliscul), a fost amplasată în spatele Cinematografului „Balada”, unde a stat până în 2008, când a ajuns în fața „Muzeului Unirii”.
Odiseea s-a încheiat în 2011, când Borna de Hotar a fost readusă în Piaţa Unirii, în apropierea Primăriei Focșani, unde se află și astăzi.
Toate aceste informații, dar și altele, au fost oferite tuturor celor prezenți prin intermediul unui pliant aniversar.
Momentul, apreciat de focșănenii care au trecut prin zonă, dar și de câteva zeci de elevi de la Colegiul Național Pedagogic „Spiru Haret” Focșani și Liceul de Arte „Gheorghe Tattarescu” Focșani, s-a încheiat cu un minirecital susținut de membrii Corului „Pastorala”.
Biroul de presă al Primăriei Municipiului Focșani