Prelungirea perioadei de recenzare
Cele 14 puncte fixe ale Primăriei Timișoara rămân deschise în continuare
Comisia Centrală pentru Recensământul Populației și Locuințelor a emis o hotărâre, prin care se prelungește perioada de recenzare.
În consecință, noul termen până la care se efectuează recensământul este 24 iulie 2022 inclusiv, iar recenzorii vor fi teren, în continuare, în această perioadă.
Totodată, cele 14 puncte fixe, anunțate de Primăria Timișoara vor rămâne deschise cu același program de lucru, inclusiv sâmbăta și duminica.
Reamintim lista centrelor, unde cetățenii se pot recenza:
-Căminul pentru persoane vârstnice „I.M.Klein”, strada Inocentiu Klein nr. 29, zilnic între orele 8- 18;
-Centrul de Informare Turistică, strada Alba Iulia nr. 2, zilnic orele 9 – 20;
-Centrul de primiri în regim de urgență și criză Pădurea Verde, strada Avram Imbroane nr. 92, zilnic 8 – 18;
-Centrul de recuperare pentru copii cu dizabilități „Podul Lung”, strada Cornelia Sălceanu nr. 17, zilnic 8 – 18;
-Centrul de Zi pentru reintegrarea socială a persoanelor adulte în dificultate, strada Plavoșin nr. 21, zilnic 8- 18;
-Complex de servicii DAS, strada Simion Bărnuțiu nr. 11, zilnic 8 – 18;
-Complex de Servicii pentru Copii Sf. Nicolae, strada Platanilor nr. 2, zilnic 8- 18;
-Complexul de servicii pentru persoane vârstnice „Sf.Mihail și Gavrilă”, Calea Sever Bocu nr. 44, zilnic 8 – 18;
-Complexul de servicii Sf.Francisc, strada Telegrafului nr. 8, zilnic 8- 18;
-Direcția de Asistență Socială, bd. Regele Carol I, nr. 10, zilnic: 8 – 18;
-Direcția de Evidență a Persoanelor, bd. Mihai Eminescu nr. 15, luni-joi: 8- 18:30, vineri: 8 – 16, sâmbătă: 10- 12, duminică închis;
-Iulius Town, Piața Consiliul Europei, nr. 2, zilnic 9- 21;
– Primăria Timișoara, bd. C. D. Loga 1, zilnic: 8 – 16:30;
-Sediul Timișoara pentru Ucraina, bd.General Dragalina nr. 38-42, zilnic 8 – 18.
De asemenea, primăria a luat măsura suplimentării persoanelor în punctele în care s-a constat aflux de cetățenii și va continua să monitorizeze desfășurarea recenzării, astfel încât să fie asigurate toate condițiile necesare.
Pentru informații despre recensământ: https://recensamant.primariatm.ro/harta
Serviciul Comunicare
The post Prelungirea perioadei de recenzare first appeared on Primăria Municipiului Timișoara.