Pregătiri pentru curățenia de primăvară

Ca în fiecare an, a doua jumătate a lunii martie marchează începutul pregătirilor pentru curățenia de primăvară, ocazie cu care Primăria Municipiului Focșani, prin Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență (SVSU), aduce la cunoștința cetățenilor o serie de recomandări, după cum urmează:
– Arderea vegetației uscate și a resturilor vegetale să aiba loc doar atunci când nu este vânt și niciun risc de propagare.
– Colectarea vegetației uscate și a resturilor vegetale să se facă în grămezi pentru a putea fi controlată arderea.
– Evitarea propagării arderii la rețelele electrice de comunicații, conducte de gaze, construcții, față de produse petroliere ori alte bunuri combustibile, prin păstrarea unor distanțe corespunzătoare.
– ARDEREA SĂ SE FACĂ NUMAI PE TIMP DE ZI.
– Să se asigure supravegherea arderii, iar la locul acesteia să existe mijloace de primă intervenție (butoi cu apă, stingătoare etc).
– Să se asigure stingerea focarelor la părăsirea locului arderii.
– Pe terenurile agricole, arderea miriștelor, vegetației uscate și a resturilor vegetale se va executa numai după obținerea permisului de lucru cu focul, permis emis prin grija Primarului Municipiului Focsani, de către SVSU.
– Vegetația uscată și resturile vegetale din imprejurimile blocurilor, din fața – spatele blocurilor, vor fi strânse în grămezi și colectate periodic de către Direcția de Dezvoltare Servicii Publice (DDSP) Focșani.
Menționăm faptul că toate aceste recomandări sunt făcute din dorința de a fi prevenită orice situație de urgență, ce ar putea pune în pericol viețile sau bunurile cetățenilor din Municipiul Focșani.

Biroul de presă

Source