Copiii și Ora Pământului

Primăria Municipiului Focșani, prin Ateneul Popular „Mr. Gh. Pastia” și Ansamblul Folcloric „Țara Vrancei”, organizează sâmbătă, 27 martie 2021, ora 19.00, evenimentul-spectacol „COPIII și ORA PĂMÂNTULUI”, la Sala Balada.
Evenimentul are menirea de a atrage atenția asupra combaterii risipei de resurse naturale, alăturându-se milioanelor de adepți ai proiectului internațional EARTH HOUR, prin vocea copiilor – cei mai importanți locuitori al planetei.
Vor participa copii din instituții publice, organizații private și asociații non-profit:
– IRINA MURGU, Bursieră a Ateneului Popular „Mr. Gh. Pastia” și elevă a Liceului de Arte „Gh. Tattarescu”
– Corul PASTIA al Ateneului Popular „Mr. Gh. Pastia”,
– Corul ACCORD al Asociației pentru Promovarea Culturii și Mediului Accord,
– Corul JEUNESSE al Liceului de Arte „Gh. Tattarescu”,
– Corul Școlii Gimnaziale „ADRIAN PĂUNESCU”,
– Corul Școlii Gimnaziale „ALEXANDRU VLAHUȚĂ”
– Trupa de dans a Asociației „Sf. Stelian, Ocrotitorul Copiilor”.
„Copiii sunt oglinda naturii”, spunea Epicur. Haideți să ascultăm inima naturii !

Intrarea este liberă, în condițiile impuse de reglementările actuale.

 Biroul de presă

Source