Miercuri, 17.03.2021, a avut loc o nouă ședință a Comisiei pentru siguranța circulației în Municipiul Focșani, cu mai multe solicitări din partea cetățenilor, principala sesizare privind traficul îngreunat de autovehiculele ȘCOALĂ, multe dintre acestea aflându-se în trafic la ore dintre cele mai aglomerate.
Reamintim faptul că, la propunerea Primarului Cristi Valentin Misăilă, a fost instituit un program pentru aceste autovehicule, care au interzis în următoarele intervale orare: 7.30-08.30, 11.30-13.00 și 16.00 -17.00 . În aceste condiții, s-a luat decizia ca să se verifice dacă programul este respectat, în paralel cu informarea tuturor școlilor de soferi a acestor prevederi.
Alte discuții au vizat montarea unui limitator de viteză în zona Șoseaua Galați, km 5, Focșani (se așteaptă un punct de vedere din partea IPJ Vrancea – Serviciul Rutier) și sesizările cetățenilor din Str. Cornel Coman și zona intersecțiilor Str. Mihail Kogălniceanu cu Str. Dimitrie Cantemir și Str. Cuza Vodă, comisia stabilind să se deplaseze în teren pentru întâlniri la fața locului cu locuitorii din zonele menționate.
De asemenea, s-a aprobat instituirea unui nou sens unic cu intrare din Str. Lunei către Str. Ana Ipătescu ieșire în Str. Ion Basgan cu obligatoriu la dreapta, după obținerea avizului din partea Biroului Rutier din cadrul Poliției Municipiului Focșani.
Biroul de presă