Primăria Sibiu și Primăria Șelimbăr vor iniția din această lună un parteneriat pentru realizarea trenului periurban care ar urma să lege cele două comunități. ”Am avut discuții cu doamna primar Astrid Fodor, vom face acest parteneriat cu Sibiul, în vederea depunerii unui proiect pe fonduri europene pentru realizarea trenului periurban. Din acest motiv, în această lună, pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Local Șelimbăr vor fi depuse proiecte pentru încheierea parteneriatului. Costurile la care se va ridica această investiție le vom ști atunci când va fi întocmit un studiu de fezabilitate”, a anunțat primarul Marius Grecu.

Ședința din această lună a Consiliului Local Șelimbăr se va desfășura în 29 ianuarie.

Acordul de parteneriat între Sibiu și Șelimbăr este necesar deoarece Primăria Sibiu intenționează să solicite finanțare din fonduri europene nu numai pentru realizarea  efectivă a proiectului, ci și pentru elaborarea documentațiilor tehnico-economice necesare pregătirii şi implementării acestui proiect. Pentru a obține aceste fonduri este necesar acordul celor două unități administrativ –teritoriale de pe viitorul traseu al trenului (etapa I a proiectului). Totodată,  se dorește stabilirea rolurilor și obligațiilor care revin administrațiilor locale din Sibiu și respectiv Șelimbăr în realizarea proiectului și mai ales pentru prima etapă, aceea a elaborării documentațiilor tehnice și economice. “Continuăm demersurile pentru realizarea trenului periurban Sibiu. Pentru o mai bună conectivitate între zona periurbană și municipiul Sibiu, traseul trenului urban va include, într-o primă etapă, legătura dintre Șelimbăr, zona industrială vest și Aeroportul Sibiu. Pentru aceasta este necesară încheierea unui acord de parteneriat între Municipiul Sibiu și comuna Șelimbăr. Am purtat discuții cu domnul primar Grecu și mi-a confirmat întreaga sa deschidere pentru a sprijini acest proiect care va crește și îmbunătăți mobilitatea în zonă. Prin acest acord Municipiul Sibiu va fi mandatat să pregătească și să depună documentația necesară pentru accesarea de fonduri europene nerambursabile”, a anunțat primarul Sibiului, Astrid Fodor.

După aprobarea de către cele două consilii locale a Acordului de parteneriat și semnarea efectivă a acestuia, Primăria Sibiu va depune la Ministerul Transporturilor fișa de proiect în vederea aprobării finanțării pentru elaborarea documentațiilor tehnico-economice (studiu de fezabilitate, proiect tehnic, alte documentații de specialitate). Ulterior, Primăria Sibiu va face demersurile pentru încheierea unui Acord de parteneriat și cu CFR pentru implementarea proiectului.

Source