Cea de-a doua pădure miniaturală urbană (tiny forest) va completa peisajul urban verde al Timișoarei. Lucrările de amenajare sunt realizate de către Fundația pentru Arii Protejate Propark, pe terenul pus la dispoziție de către Primăria Timișoara, în zona Gării de Est, pe strada Mihail Kogălniceanu.

Cu o suprafață de doar 500 de metri pătrați, pădurea miniaturală este o alternativă la parcurile obișnuite din peisajul urban. Puieții plantați aici sunt arbori autohtoni, stejar, cireș păsăresc, carpen, arbuști, respectiv cununiță, alun, sanger, salbă moale, hibiscus, dar și specii originare din alte zone geografice, cum ar fi Koelreuteria paniculata (arbore exotic originar din Japonia), Acer saccharinum (un soi de arțar denumit și paltin argintiu), Albizia julibrissin, cunoscut ca arborele de mătase persan.

Primăria a asigurat compostul necesar plantării, iar Propark Fundația pentru Arii Protejate materialul săditor.

Ideea amenajării unor păduri miniaturale la Timișoara este unul dintre cele opt proiecte desemnate câștigătoare în cadrul programului de bugetare participativă de anul trecut și are ca scop reducerea poluării și a nivelului de zgomot și praf din oraș, prin crearea unor mici oaze verzi în diverse locuri intens circulate. Municipalitatea își dorește ca, în următorii doi ani, să avem în Timișoara șapte astfel de mini-păduri urbane. Prima pădure de acest tip din Timișoara a fost amenajată, anul trecut, în zona Modern-Piața Petru Maior și se dezvoltă frumos, lucrările de întreținere fiind minimale.

Zonele propuse pentru amenajarea micuțelor păduri sunt Piața Consiliul Europei, Pasaj Jiul, intersecțiile de la Punctele Cardinale, precum și de pe artere aglomerate, cum sunt bd. Simion Bărnuțiu, Calea Aradului, bd. Liviu Rebreanu, Calea Șagului, bd. Dâmbovița – depou STPT, zona AEM.

Pădurea urbană miniaturală este realizată după un concept dezvoltat de botanistul japonez Akira Miyawaki și se referă la crearea unor zone verzi de non-intervenție în care flora și fauna să se dezvolte natural, prin plantarea unor specii lemnoase autohtone, cu creștere rapidă și densitate mare, care să contribuie semnificativ la îmbunătățirea condițiilor climatice locale, cu efect direct asupra omului.

Datorită tehnicilor specifice folosite la plantarea ei, suprafața de pădure se dezvoltă autonom și nu necesită lucrări complexe de întreținere. Pădurile miniaturale amenajate atrag biodiversitate, inclusiv insecte și noi specii de plante, contribuie la îmbunătățirea calității aerului prin aportul de oxigen, retenția prafului și a noxelor, au valoare educativă prin observarea proceselor natural și, nu în ultimul rând, au valoare estetică.

De când prima mini-pădure a fost plantată în Țările de Jos, în anul 2015, conceptul a câștigat adepți în marile aglomerări urbane din Europa, în încercarea de a combate efectele negative ale poluării asupra locuitorilor. În România mai există astfel de păduri urbane miniaturale în București și Brașov.

Serviciul Comunicare

The post Pădurile urbane miniaturale prind viață la Timișoara first appeared on Primăria Municipiului Timișoara.

Source