O nouă acţiune de dezinsecţie şi  deratizare la Timişoara

În cadrul obligațiilor legale ce îi revin, Primăria Timişoara anunță cetățenii orașului că, în perioada 17 – 30 iunie 2022, se vor desfășura activităţi de dezinsecţie şi deratizare  pe domeniul public. Lucrările de dezinsecţie terestră se desfăşoară la începutul intervalului între orele 21,00-6,00, urmate în perioada imediat următoare de lucrările de dezinsecţie aeriană între orele 6,00-10,00 şi 17,00-21,00.

Prestatorul autorizat pentru efectuarea acestor lucrări este societatea Coral Impex SRL, prin contractul subsecvent nr. 46 din 10.05.2022 privind Servicii de salubrizare – activităţi de deratizare, dezinsecţie, dezinfecţie în municipiul Timişoara.

Produsele folosite sunt: Cymina Plus, având substanţă activă Cipermetrin, pentru combaterea ţânţarilor adulţi, atât pentru activitatea  de dezinsecţie aeriană cât şi pentru activitatea de dezisecţie terestră; Vectobac WG având substanţă activă Bacillus thrugiensis subsp. israelensis, pentru combaterea larvelor, pentru activitatea de larvicidare; Deration Pellet având substanţă având substanşa activă Bromodialone şi Colbrom  Pastă – substanţă activă Bromadiolone pentru combaterea rozătoarelor Substanţele fac parte din Grupa III de toxicitate ( pesticide non-agricole), Tip 18 ( insecticide, acaricide şi produse pentru combaterea artropodelor), sunt avizate de Comisia Naţională pentru Produse Biocide din cadrul Ministerului Sănătăţii şi se regăsesc în Registrul Naţional al Produselor Biocide avizate pentru profilaxia sanitar-umană de către Ministerul Sănătăţii.

Personalul implicat în efectuarea lucrărilor este calificat și autorizat în conformitate cu  legislația în vigoare, fiind dotat cu echipament de protecție corespunzător.

Menționăm că, organizarea, derularea şi participarea la activităţile edilitar – gospodăreşti constituie o obligaţie permanentă a consiliilor locale şi a primarilor, a autorităţilor şi instituţiilor publice, a agenţilor economici, cu sau fără personalitate juridică, precum şi a cetăţenilor.

Pentru ca tratamentele să aibă o eficienţă ridicată, facem apel la cetăţenii orașului să sprijine această acțiune și să adopte măsuri urgente în privința curăţeniei în propriile gospodării pentru combaterea rozătoarelor.

Rugăm cetățenii să procedeze la salubrizarea și igienizarea spațiilor proprii de depozitare a deșeurilor menajere, interioare și exterioare clădirilor. Atragem atenția timișorenilor asupra faptului că sunt interzise golirea, deteriorarea sau sustragerea staţiilor destinate plasării momelilor, amplasate de către operatorul serviciilor de deratizare pe domeniul public.

Totodată, reamintim că, prin HCL nr. 371/30.10.2007 privind constatarea şi sancţionarea contravenţiilor pe teritoriul Municipiului Timişoara, modificată şi completată, cap. VI – Reglementări privind combaterea vectorilor-rozătoare, insecte, dăunători-sunt consemnate sancțiuni, de pildă amendă de la  500 lei la 1.000 lei pentru persoanele fizice şi de la 1.000 lei la 2.500 lei pentru persoanele juridice în situația neefectuării lucrărilor de deratizare şi dezinsecţie imediat ce se constată apariţia de rozătoare (şoareci, şobolani) şi/ sau insecte (ţânţari, muşte, gândaci) și neluării măsurilor de combatere a dăunătorilor din spaţiile proprii.

În cazul în care condițiile meteo vor fi nefavorabile, perioada de desfășurare a acestei acțiuni va fi extinsă.

Serviciul Comunicare

The post O nouă acţiune de dezinsecţie şi  deratizare la Timişoara first appeared on Primăria Municipiului Timișoara.

Source