O nouă acţiune de dezinsecţie aeriană și terestră

În cadrul obligaţiilor legale ce îi revin, Primăria Timişoara anunţă cetăţenii oraşului că, în perioada 19-24 mai 2022, se va desfășura o nouă acţiune de dezinsecţie cu aviotratament dimineața de la  răsărit până la ora 10 şi seara după ora 17 până la asfinţit. Această activitate va fi continuată cu tratamente terestre de dezinsecţie în perioada 25-31 mai între orele 21-06,pe domeniul public al municipiului Timişoara.

Prestatorul autorizat pentru efectuarea acestor lucrări este societatea Coral Impex SRL, prin contractul subsecvent nr. 46 din 10.05.2022 privind Servicii de salubrizare – activităţi de deratizare, dezinsecţie, dezinfecţie în municipiul Timişoara.

Produsele folosite sunt: Cymina Plus, având substanţă activă Cipermetrin, pentru combaterea ţânţarilor adulţi, atât pentru activitatea  de dezinsecţie aeriană, cât şi pentru activitatea de dezisecţie terestră; Vectobac WG având substanţă activă Bacillus thrugiensis subsp. israelensis, pentru combaterea larvelor, pentru activitatea de larvicidare. Substanţele fac parte din Grupa III de toxicitate ( pesticide non-agricole), Tip 18 ( insecticide, acaricide şi produse pentru combaterea artropodelor), sunt avizate de Comisia Naţională pentru Produse Biocide din cadrul Ministerului Sănătăţii şi se regăsesc în Registrul Naţional al Produselor Biocide avizate pentru profilaxia sanitar-umană de către Ministerul Sănătăţii.

Personalul implicat în efectuarea lucrărilor este calificat şi autorizat în conformitate cu  legislaţia în vigoare, fiind dotat cu echipament de protecţie corespunzător.

Rugăm cetăţenii să evite să treacă sau să stea în zona de acţiune a utilajelor, în timp ce acestea pulverizează soluţii de combatere a ţânţarilor şi larvelor acestora pentru a evita eventualele incidente neplăcute

Crescătorii de albine sunt rugaţi ca, în perioada menţionată, să ia toate măsurile care se impun în vederea protejării albinelor, respectiv scoaterea stupilor de albine în afara ariei de stropire; în caz contrar Primăria Municipiului Timişoara şi SC Coral Impex sunt absolvite de orice responsabilitate

Menţionăm că organizarea, derularea şi participarea la activităţile edilitar – gospodăreşti constituie o obligaţie permanentă a consiliilor locale şi a primarilor, a autorităţilor şi instituţiilor publice, a agenţilor economici, cu sau fără personalitate juridică, precum şi a cetăţenilor.

Totodată, reamintim că, prin HCL nr. 371/30.10.2007 privind constatarea şi sancţionarea contravenţiilor pe teritoriul Municipiului Timişoara, modificată şi completată, cap. VI – Reglementări privind combaterea vectorilor-rozătoare, insecte, dăunători-sunt consemnate sancţiuni, de pildă amendă de la  500 lei la 1.000 lei pentru persoanele fizice şi de la 1.000 lei la 2.500 lei pentru persoanele juridice în situaţia neefectuării lucrărilor de deratizare şi dezinsecţie imediat ce se constată apariţia de rozătoare (şoareci, şobolani) şi/ sau insecte (ţânţari, muşte, gândaci) şi neluării măsurilor de combatere a dăunătorilor din spaţiile proprii.

În cazul în care condiţiile meteo vor fi nefavorabile, perioada de desfăşurare a acestei acţiuni va fi extinsă.

Serviciul Comunicare

The post O nouă acţiune de dezinsecţie aeriană și terestră first appeared on Primăria Municipiului Timișoara.

Source