O medalie aniversară din 1909 expusă în foaierul Teatrului “Maior Gh. Pastia”

Astăzi, 19 noiembrie 2021, în foaierul teatrului a fost vernisată expoziția Teatrul „Maior Gh. Pastia” ipostaze în timp, organizată de Primăria Municipiului Focșani prin Centrul Național de Informare și Promovare Turistică.
Expoziția este realizată cu ocazia împlinirii a 108 de existență a teatrului, știut fiind faptul că la 21 noiembrie 1913 se ridica, pentru prima oară, cortina Teatrului Municipal „Maior Gh. Pastia”.
Expoziția a fost realizată cu sprijinul colecționarului Petru Mincu care ne-a pus la dispoziție fotografii de colecție dar și o medalie aniversară bătută la 1909, cu ocazia debutului lucrărilor la clădirea viitorului teatru. De altfel, această medalie este și cea mai valoroasă piesă din expoziție.
În expoziție sunt fotografii cu Teatrul „Maior Gh. Pastia” din perioada de dinainte de Primul Război Mondial – 1915, din perioada Primului Război Mondial (1917-1918) din perioada interbelică, dar și fotografii mai recente, chiar și de la începutul anilor 1980, când încă nu fuseseră construite blocurile din zona Teatru. Cu ocazia aniversării a 108 ani de la inaugurarea Teatrului „Maior Gh. Pastia” a fost editat și un pliant informativ pe care îl veți găsi la Centrul Național de Informare și Promovare Turistică Focșani.
Dacă doriți să descoperiți primele afișe ale pieselor de teatru jucate pe scena Teatrului Municipal „Maior Gh. Pastia” sau să aflați povestea filantropului Pastia, cu ale cărui donații a fost ridicat cel mai frumos teatru din Sud-Estul României sau dacă vreți să îi întâlniți pe actorii Teatrului Municipal „Maior Gh. Pastia” vă așteptăm să vizitați expoziția care va fi deschisă în perioada 19-21 noiembrie 2021.

Biroul de Presă al Primăriei Municipiului Focșani

Source