În data de 04 aprilie 2022 a fost semnat Contractul de Finanțare nr.1289 între Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene și Municipiul Focșani pentru implementarea proiectului „Reabilitarea sistemului de termoficare urbană la nivelul Municipiului Focşani pentru perioada 2009-2028 în scopul conformării la legislaţia de mediu şi creşterii eficienţei energetice – Etapa a III-a”, cod SMIS 2014+ 142086.
Beneficiar: Municipiului Focșani

Obiectivul general al proiectului îl reprezintă creșterea eficienței energetice a sistemului de termoficare la nivelul municipiului Focșani prin reducerea pierderilor de la nivelul rețelelor și creșterea calității serviciului public de alimentare cu energie termică, la tarife suportabile pentru populație ca urmare a creșterii competitivității întregului sistem urban de încălzire centralizată și asigurării viabilității acestui sistem pe termen lung.
În cadrul proiectului se vor reabilita rețelele termice de transport, rețelele termice de distribuție și punctele termice, astfel:
• Retele termice de transport – 3,635 km traseu (reprezentand 7,27 km de conducte de retea termica primară)
• Rețele termice de distribuție – 7,170 km traseu (reprezentând 26,85 km conducte de rețea termică secundară)
• Racordarea blocurilor ANL din cartierele Sud și Democrației
• Puncte termice – 6 puncte termice reabilitate
Valoarea totală a proiectului este de 64.161.115,94 lei, din care:
– 39.019.768,79 lei reprezentând valoarea eligibilă nerambursabilă din FEDR REACT-EU
– 796.321,81 lei reprezentând valoarea cofianțării eligibile a Beneficiarului
– 24.345.025,34 lei reprezentând valoarea neeligibilă din care 10.103.457,63 lei reprezentand TVA

Perioada de implementare a proiectului este de 52 de luni, respectiv între data de 01.09.2019 și data de 31.12.2023.
Proiect cofinanțat din Fondul European de Dezvoltare Regională prin Programul Operațional de Infrastructură Mare 2014-2020.

Datele de contact ale beneficiarului: Municipiul Focsani, Bd. Dimitrie Cantemir, Nr. 1bis, Focşani – 620098, Judetul Vrancea, Tel. 0237 236 000; Fax: 0237 216 700;E-mail: [email protected] ; www.focsani.info

Source