Domeniul în care se înscrie proiectul: infrastructură socială, culturală, educațională, de sănătate

Descriere proiect
În preajma aniversării prilejuite de cei 150 de ani de existență, Colegiul Național „Roman-Vodă” se pregătește să-și deschidă larg porțile pentru a-și primi invitații: oficialități locale și județene, foști și actuali profesori, absolvenți și admiratori, elevi, părinți și reprezentanți ai consiliilor elevilor.

Tradiția ne spune că sala care s-a dovedit a fi întotdeauna primitoare pentru activitățile festive, educaționale, caritabile, culturale a fost Aula „Garabet Ibrăileanu”. Sala a fost reabilitată odată cu întreg Corpul A, însă scaunele acesteia au suferit uzură de-a lungul timpului. Unele dintre ele sunt degradate, iar încercarea de a fi reparate nu a avut succes (măsuțele incorporate în bănci nu au putut fi șterse, șmirgheluite, reparate), unele bănci sunt rupte etc. De asemenea, înlocuirea uneia dintre bănci nu este indicată, deoarece ar afecta ansamblul, iar achiziționarea nu este posibilă, modelul fiind foarte vechi.

Sala are nevoie de 170 de scaune noi, moderne și confortabile, potrivite ansamblului arhitectonic și designului liceului. Cultura organizațională actuală a Colegiului Național„Roman-Vodă” are în vedere toate elementele culturale și simbolice afirmate și perpetuate de-a lungul timpului, care compun, piesă cu piesă, frumusețea, unicitatea și valoarea culturală a acestui liceu.

De ce ar reprezenta o necesitate pentru comunitatea romașcană modernizarea acestei săli? Pentru că Aula „Garabet Ibrăileanu este deschisă manifestărilor culturale ale orașului. Aici au loc spectacole, întâlniri culturale, activități ale ONG-urilor locale, revederi, conferințe, simpozioane pe diverse teme, cu participare diversă, de la elevi la adulți, de la profesori la reprezentanți ai altor domenii culturale etc.

Cu alte cuvinte, Sala de festivități este un topos al culturii romașcane, un punct de intersectare interdisciplinară, un loc al regăsirilor și al revederilor, un spațiu al celebrării științifice și artistice.

Localizare proiect: Colegiul Național „Roman-Vodă”, Str. Mihai Eminescu, Nr. 4, localitatea Roman, județul Neamț

Beneficiarii proiectului:
Principalii beneficiari ai proiectului sunt elevii, părinții și profesorii Colegiului Național „Roman-Vodă”, însă nu ne oprim aici, pentru că Aula „Garabet Ibrăileanu este deschisă manifestărilor culturale ale orașului, găzduind activități diverse care se adresează unui public divers. Astfel, principala valoare adăugată este de natură culturală, respectiv educațională. De asemenea, perpetuarea obiectivelor culturale locale reprezintă o prioritate pentru noi.

Buget estimat: 200.000 lei

Source