Martie, început de primăvară dedicat femeii!

Începutul primăverii aduce cu sine, pe lângă trezirea la viață a naturii întregi, câteva zile în care o punem pe primul loc în lista noastră de priorități pe ea, ființa cea mai dragă…mama! Soție, prietenă, soră, fiică, bunică…într-un cuvânt: femeie!

Se spune că dacă mama e fericită, atunci întreaga familie e în armonie. Așa că primăvara poate aduce clipe de fericire pentru toți locuitorii orașului, atâta timp cât ele, femeile, sunt prețuite la adevărata lor valoare. 

Pe 1 și 8 martie 2023, doamnele și domnișoarele din Comarnic au fost puse în evidență prin gesturi menite să le însenineze ziua și să le facă să se simtă importante, apreciate și iubite. În prima zi a lunii Martie, primarul localității, Sorin Popa, a oferit în dar un mărțișor – simbol al primăverii, tuturor reprezentantelor sexului frumos întâlnite. O săptămână mai târziu, pe 8 Martie, de Ziua Mamei, doamnele și domnișoarele au fost întâmpinate cu o floare, a cărei frumusețe a pălit însă în comparație cu zâmbetul radiant al acestora.

Gândurile noastre bune se îndreaptă, așadar, la fiecare început de martie, către doamnele din viața noastră, cele care fac totul posibil chiar și atunci când lucrurile par fără speranță, cele care ne dau exemplul sacrificiului de sine, al dăruirii și iubirii necondiționate. Mama: dătătoare de viață și începutul tuturor începuturilor!  

 

Alina Bunghez

Source