08.09.2023
La aproape un an și jumătate de activitate, cei 5 manageri de cartier din Timișoara au contribuit la soluționarea multor probleme semnalate de cetățenii orașului, de la îngrijirea spațiilor verzi, reparații ale locurilor de joacă, asfaltări la igienizări sau eliminarea rampelor clandestine de gunoi. Managerii de cartier, în calitate de reprezentanți ai Primăriei Timișoara, au organizat peste 100 de întâlniri în toate zonele orașului, la care au participat sute de persoane. În urma acestor întâlniri, managerii de cartier au preluat numeroase sesizări și, împreună cu departamentele de specialitate ale Primăriei Timișoara, au identificat soluții punctuale.
Problemele aduse de timișoreni în atenția managerilor de cartier sunt din diverse domenii de interes, de la lucrări de mici proporții (de exemplu schimbarea unor capace de canalizare) până la proiecte de anvergură, cu impact asupra comunității dintr-un întreg cartier.
Reamintim aici doar câteva dintre solicitările timișorenilor care au fost rezolvate prin intermediul managerului de cartier și cu sprijinul specialiștilor din aparatul Primăriei: amenajarea terenului de sport din curtea Școlii Gimnaziale Nr. 20, în zona Ciarda Roșie, eliminarea depozitului clandestin de gunoi și salubrizarea spațiului din spatele Bisericii Sârbești (zona Fabric), igienizarea și eliminarea unei rampe uriașe de gunoi cu un volum de 220 mc deșeuri (zona Kuncz), amenajarea parcurilor Micu Klein (zona Baba Dochia) și 3 August (fost Humulești) din Ciarda Roșie.
Managerul de cartier, liantul între administrație și comunitate, este o instituție relativ nouă la nivelul administrației publice locale. Acesta se ocupă de gestionarea, în mod activ, a relației dintre cetățeni și primărie cu scopul de a identifica problemele specifice cartierelor, probleme care nu sunt de natură individuală și de a facilita soluționarea acestora, cu implicarea serviciilor de resort.
La nivelul Primăriei Municipiului Timișoara activează, în prezent, 5 inspectori de specialitate cu rol de manageri de cartier, angajați prin concurs, în cadrul Serviciului Guvernanță Participativă și Management Cartiere. Timișoara are peste 40 de cartiere, astfel, fiecare dintre cei 5 manageri are arondată o zonă care cuprinde mai multe cartiere. Așadar, volumul de solicitări și proiecte gestionat de fiecare manager este foarte mare, iar activitatea lor implică atât muncă de birou, cât și deplasări pe teren.
Managerii de cartier organizează întâlniri periodice cu cetățenii din zonele arondate, adună sesizările cetățenilor, evaluează situația existentă în teren și centralizează problemele cu care se confruntă comunitatea. În același timp, aceștia colaborează cu structurile aparatului de specialitate din cadrul Primăriei (investiții, tehnic, juridic etc.) pentru a fi la curent cu proiectele de investiții și programele de mentenanță și reparații. Totodată, fac demersuri pentru a integra problemele semnalate de cetățeni în planificarea activităților departamentelor de specialitate din cadrul primăriei.
Astfel, prin acțiunile concertate ale managerilor de cartier, încercăm să reducem timpul de răspuns la problemele comunității, să facilităm dialogul dintre administrație și cetățeni, să implicăm în mod activ cetățenii în acțiunile administrației și să armonizăm politicile publice ale administrației locale cu nevoile identificate în comunitate.
Managerii de cartier au, de asemenea, un rol activ în guvernarea participativă deschisă și se ocupă de medierea relației dintre inițiatorii proiectelor câștigătoare în cadrul campaniei ”Timișoara decide!” și structurile de specialitate pentru implementarea proiectelor în termen de cel mult 2 ani.
În acest sens, în cadrul campaniei de bugetare participativă de anul trecut, menționăm că 6 dintre cele 8 proiecte câștigătoare au fost implementate ori se află în faze avansate de realizare, managerii de cartier având un rol activ în acest proces.
În același timp, managerii de cartier oferă sprijin în organizarea și comunicarea către comunitate a unor procese de consultare publică, spre exemplu Piața Mocioni, Magistrala Verde, PUZ Oituz, Traseul Revoluției etc.
Informații privind atribuțiile managerilor de cartier și zonele arondate le puteți afla accesând acest link:
Serviciul Comunicare
The post Managerii de cartier lucrează împreună cu timișorenii la soluționarea problemelor orașului first appeared on Primăria Municipiului Timișoara.