#MAI informați, #MAI în siguranță

În cadrul activităților desfășurate azi le-am vorbit părinților și celor mici despre comportamentul în cazul producerii unui cutremur în spațiile comerciale, acasă, în mașină sau pe stradă, atenția s-a focusat asupra școlarilor și cadrelor didactice.

Prin amabilitatea conducerii Școlii Gimnaziale Iernut nr.5 am inclus în activitățile Săptămânii Protecției Civile simularea gestionării unei situații de urgență generată de producerea unui seism și modul de comportare în aceste situații, la școală.

Mulțumim conducerii școlii pentru disponibilitate și elevilor pentru implicare și receptivitate!

*********

Iată câteva măsuri de comportare esențiale de adoptat în cazul în care vă aflați la școală în timpul producerii unui cutremur:

✔păstrați-vă calmul! Adoptând acest comportament veți putea acționa corect în orice situație v-ați afla;

✔ adapostiți-vă sub pupitre/bănci și stați departe de ferestre, de pereții exteriori sau de obiectele care v-ar putea răni;

✔ protejaţi-vă capul şi faţa;

✔ nu ieșiți din clasă în timpul cutremurului;

✔ cadrul didactic va deschide ușa clasei și se va proteja lângă un perete de rezistență;

✔ veți putea ieși după terminarea seismului și verificarea căilor de evacuare.

www.nutremurlacutremur.ro
#DSU #IGSU #SVSUIERNUT

Source