Lucrările la Centrul cultural şi educaţional Kuncz avansează

Noul Centru Cultural și Educațional Kuncz este un obiectiv asumat de Timișoara, prin dosarul de candidatură la titlul de Capitală Europeană a Culturii

Noua clădire cu parter și două etaje se construiește pe str. Satu Mare, nr. 1A, cu finanţare în cadrul POR 2014-2020, prin Axa prioritară 9 Sprijinirea Regenerării Economice şi Sociale a Comunităţilor Defavorizate din Mediul Urban.

Municipiul Timișoara, în calitate de oraș desemnat Capitală Europeană a Culturii, și-a asumat o serie de obiective de infrastructură, unul dintre aceste obiective fiind realizarea unui centru multifuncţional (clădire) de tip servicii sociale fără cazare.

„Vom avea un centru social, dar si de activități culturale și sportive. Va fi și un mic amfiteatru aici. Centrul se înscrie și în strategia noastră pentru Capitala Culturală. Mă bucur că suntem nu doar în grafic, ci și avansați cu lucrările. Acum se lucrează la structură și avem speranțe să deschidem chiar în primăvară. Centrul este rezultatul unei lungi activități a Institului Intercultural din Timișoara, iar ei lucrează de mulți ani aici în cartier pe teme de incluziune socială și, din munca lor, a reieșit că este nevoie de un astfel de centru aici”, a declarat primarul Dominic Fritz.

Scopul proiectului este combaterea marginalizării sociale, prin promovarea unei abordări de tip integrat, un centru multifuncţional cu activităţi socio-educative, recreative şi cultural pentru copiii din cartier. Grupul ţintă vizat este format din aproximativ 100 de persoane din comunitate.

Noul Centru va avea spaţii de recreere şi relaxare, săli pentru cursuri artistice, sală de sport, săli pentru activităţi de asistenţă la efectuarea temelor, denumite generic after school, sală de mese. Sala de mese va fi deservită de un serviciu de catering, care va aduce mâncarea porţionată şi va fi prevăzută cu un oficiu pentru depozitare temporară, spălare veselă. 

Realizarea obiectivului va contribui la: creşterea sentimentului de apartenenţă la comunitate; dezvoltarea de acţiuni de informare în ceea ce priveşte serviciile oferite şi beneficiile acestora pentru persoanele marginalizate şi familiile acestora; asigurarea pe timpul zilei a unor activităţi de îngrijire, educaţie, recreere – socializare, abilitare-reabilitare, consiliere, dezvoltarea deprinderilor de viaţă independentă pentru copii.

Executant: Nedex Grup SRL. Valoarea totală a proiectului este de 7.017.973,83  lei, cu TVA inclus.

Data de început a proiectului a fost 12.02.2021, iar data de finalizare este 28.04.2023.

Lucrările au fost realizate în proporție de 26%(amenajarea terenului, relocarea utilităților și terasamentelor  aferente clădirii au fost realizate în totalitate, structura de rezistență este realizată în proporție de 60%). Pe total, există un avans de 10% în progresul execuției.

Serviciul Comunicare

 

The post Lucrările la Centrul cultural şi educaţional Kuncz avansează first appeared on Primăria Municipiului Timișoara.

Source