Secția germană din cadrul Școlii Gimnaziale nr. 2 a găzduit, și în acest an, proiectul educativ „Deutsch mit Spass”. Evenimentul, desfășurat în colaborare cu Forumul Democrat German și sub îndrumarea doamnei profesoare Dietlinde Huhn, a avut ca scop familiarizarea preșcolarilor și a elevilor cu limba și cultura germană prin intermediul jocurilor, dansurilor și concursurilor. Cu tema „În lumea poveștilor”, proiectul a oferit oportunitatea copiilor să exploreze basmele și poveștile clasice din copilărie. Îndrumați de doamnele educatoare și învățătoare, vineri, 26 mai, micuții au avut ocazia să interpreteze cântece în limba germană, să danseze și să pună în scenă câteva dintre cele mai fascinante povești precum „Scufița Roșie”, „Alba ca Zăpada”, „Pestele-curcubeu” sau „Pete Motanul – ador tenesii albi”. Momentul deosebit al evenimentului a fost reprezentat de o scurtă adaptare a basmului „Hansel și Gretel”, interpretată cu succes de un grup de elevi din clasa a VII-a D. Aceștia au oferit tuturor copiilor prezenți o surpriză dulce, încheind reprezentația cu delicioasa turta dulce din decorul folosit. După prezentarea programului specific temei proiectului, preșcolarii și elevii s-au bucurat de participarea la diverse jocuri de societate și concursuri, coordonate cu entuziasm de cadrele didactice implicate. Proiectul „Deutsch mit Spass” este rezultatul colaborării între Școala Gimnazială nr. 2 „Nestor Oprean” și Forumul Democrat German din localitate. Conducerea școlii, reprezentată de doamnele profesoare Daniela Nacov și Ramona Roosz-Suba, adresează felicitări preșcolarilor, elevilor și cadrelor didactice implicate în desfășurarea acestui proiect de succes. Evenimentul „Deutsch mit Spass” a continuat să promoveze în mod activ învățarea limbii germane și familiarizarea cu cultura germană, oferind copiilor și elevilor oportunitatea de a dezvolta abilitățile de comunicare și socializare într-un mod plăcut și interactiv. -ȘtirileSânnicolauTv

Source