Jazzed UP**! – un nou concept de turism cultural pentru vestul României

Organizatorii de evenimente de jazz și administrațiile locale și județene din zona de vest a țării pun bazele unui program cultural pilot de comunicare turistică pentru regiune: Jazzed UP*!

Jazzed UP! va fi un program cultural pilot de comunicare turistică pentru regiune. Alegerea unui gen muzical specializat, dezvoltat în regiune de către două dintre cele mai relevante evenimente de gen din România (JazzTM și Gărâna Jazz Festival), este în sine, un mesaj important care contribuie la accesibilizarea formelor artistice performative, dezvoltând un public nou, care mai apoi poate susține întreaga scenă culturală.

Acest concept este bazat pe festivalul JazzTM, program cultural al Primăriei Municipiului Timișoara și Gărâna Jazz Festival, program cultural al Primăriei Municipiului Reșița și al Consiliului Județean Caraș-Severin. De asemenea, conceptului i s-a mai alăturat și platforma timișoreană Jazz Updates.

JazzTM este un eveniment de educație muzicală și este, totodată, cel mai vizibil festival desfășurat la Timișoara. Festivalul prezintă, anual, nume relevante ale scenei mondiale de jazz, contrapunctate de un line-up accesibil, cu scopul de a dezvolta audiențe noi.

Jazz Updates este o platformă care își propune promovarea unor proiecte inovative din zona jazz-ului contemporan, artiști și inițiative muzicale de avangardă.

Gărâna Jazz Festival este, de un sfert de secol, un eveniment de marcă ce a cultivat diversitatea jazz-ului la cea mai înaltă calitate și a găzduit concerte legendare. În tot acești ani a ținut în viață scena românească de jazz, transformând satul în care se desfășoară într-o veritabilă atracție turistică.

“Bazându-ne pe radiografia istoricului cultural regional, în contextul în care turismul cultural este o prioritate de ani de zile și, în egală măsură, o oportunitate pe termen lung de susținere și poziționare a localităților și comunităților din Banat, o colaborare regională public-privată este strategia care poate genera impactul pozitiv așteptat, prezentând totodata un caz de bună practică, unic în România”, explică Norbert Tako, producătorul Festivalului JazzTM.

Inițiatorii Jazzed UP! consideră că exercițiul și exemplul colaborării în sine sunt importante pentru comunitățile noastre și se așteaptă la un impact cultural și turistic sporit, ca urmare a colaborării dintre administrațiile noastre locale și județene în susținerea de programe culturale în beneficiul regiunii. Aceștia consideră că o marcă regională este mult mai eficientă și cu rezultate mult mai vizibile decât eforturile locale izolate. Ei speră ca Jazzed UP! să devină un diferențiator pe partea de ofertă culturală față de alte regiuni ale României și să susțină considerabil turismul cultural în regiunea de vest, inițiativă la care invită să se alăture și alte autorități locale și Consiliul Județean Timiș.

Jazzed UP!

Timișoara x Gărâna

02 – 11 iulie 2021

02.07 – Nubya Garcia, Ashley Henry                                                   | JazzTM

03.07 – Ibrahim Maalouf – Quelques Melodies, Theon Cross             | JazzTM

04.07 – JLCO with Wynton Marsalis, Bokante                                     | JazzTM

05.07 – 06.07 – Formate de solo si duo din 3 muzicieni: 

Louis Sclavis (Lyon, Franța), Ralph Alessi (New York), 

Lucian Ban, (România/New York)                                                        | Jazz Updates

07.07 – Dhafer Youssef – Sounds of Mirrors, Vincent Peirani & 

Émile Parisien                                                                                       | Gărâna Jazz Festival

08.07 – Avishai Cohen Trio, Trygve Seim Quartet                              | Gărâna Jazz Festival

09.07 – Nils Peter Molvaer Band, The Letter – Shri Sriram & 

Bugge Wesseltoft                                                                                  | Gărâna Jazz Festival

10.07 – Mohini Dey, David Helbock Trio                                             | Gărâna Jazz Festival

11.07 – Lars Danielsson Quartet, Vandercris                                     | Gărâna Jazz Festival

jazztm.ro | jazzupdates.ro | garana-jazz.ro

* to jazz up (en.) – a face ceva mai interesant, mai captivant

** titulatură în lucru

The post Jazzed UP**! first appeared on Primăria Municipiului Timișoara.

Source