Informatii Actualizate COVID-19

Comitetul Local pentru Situatii de Urgență al Municipiului Fetești a dispus astăzi (19.03.2020) următoarele măsuri în conformitate cu Ordonanța militară nr.1/17 martie 2020 publicată în Monitorul Oficial nr.219/18 martie 2020 :

 

   1.La nivelul municipiului Fetești se suspendă activitatea de servire şi consum al produselor alimentare şi băuturilor alcoolice şi nealcoolice, organizată de restaurante, hoteluri, cafenele sau alte localuri publice, în spaţiile destinate acestui scop din interiorul sau exteriorul locaţiei.
Este permisă organizarea activităţilor de comercializare a produselor alimentare şi băuturilor alcoolice şi nealcoolice, care nu presupun rămânerea clienţilor în spaţiile destinate acestui scop, precum cele de tip „drive-in“, „room-service“ sau livrare la client. Se suspendă toate activităţile culturale, ştiinţifice, artistice, religioase, sportive, de divertisment sau jocuri de noroc, de îngrijire personală, realizate în spaţii închise. Se interzice organizarea şi desfăşurarea oricărui eveniment care presupune participarea a peste 100 de persoane, în spaţii deschise. Organizatorii evenimentelor organizate şi desfăşurate în spaţii deschise, ce presupun participarea a maximum 100 de persoane, sunt obligaţi să dispună măsuri care să asigure distanţa de minimum 1 metru între participanţi.

   2.Se vor lua măsuri pentru închiderea parcurilor din raza teritorial-administrativă a municipiului Fetești

   3.Vor fi verificate autoturismele înmatriculate în țări cu zone de risc (zone galbene și zone roșii) prin identificarea, oprirea si legitimarea persoanelor (conducător auto, pasageri)

   4.Va continua activitatea de verificare la domiciliu a persoanelor aflate în monitorizare.

Source