HOTĂRÂRE | 99 | din data de 11.11.2021

Privind modificarea anexei la Hotărârea Consiliului Local nr. 15/28.01.2021 privind aprobarea rețelei școlare pentru învățământ la nivelul Comunei Mogoșoaia, pentru anul 2021-2022

AVÂND ÎN VEDERE:

Proiectul de Hotărâre;

Referatul de aprobare a inițiatorului proiectului de hotărâre;

Raportul compartimentului de specialitate;

Prevederile art. 24 din Metodologia privind fundamentarea cifrei de școlarizare pentru învățământul preuniversitar de stat, evidența efectivelor de preșcolari și elevi școlarizați în unitățile de învățământ particular, precum și emiterea avizului conform în vederea organizării rețelei unităților de învățământ preuniversitar pentru anul școlar 2021-2022 ce este Anexă la Ordinul Ministerului Educației și Cercetării nr. 5599/2020;

Prevederile Ordinului Ministerului Educației nr. 5.039/2021 privind acordarea autorizației de funcționare provizorie Asociației “Play to Learn” din municipiul București pentru unitatea de învățământ preuniversitar particular Școala Gimnazială “Explore 100” din orașul Mogoșoaia;

Adresa Asociației “Play to Learn” nr. 1088/30.08.2021 înregistrată la Comuna Mogoșoaia sub nr. 23706/30.08.2021;

Decizia Inspectoratului Școlar Județean Ilfov nr. 1350/27.10.2021 privind aprobarea modificării rețelei școlare și acordarea avizului conform pentru unitatea de învățământ preuniversitar Școala Gimnazială “Explore 100” Mogoșoaia înregistrată la Comuna Mogoșoaia sub nr. 30842/11.11.2021;

În temeiul prevederilor art. 129 alin. (2) lit. d) și alin. (7) lit. a), art. 139 alin. (1), precum și art. 196 alin. (1) lit. a) din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ

CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI MOGOŞOAIA HOTĂRĂŞTE:

Art. 1 Aprobarea rețelei școlare pentru învățământ la nivelul Comunei Mogoșoaia pentru anul 2021-2022 conform anexei.  .

Art. 2 Primarul comunei Mogoşoaia va asigura executarea prevederilor prezentei hotărâi.

Art. 3 Secretarul comunei va comunica prezenta hotărare Prefecturii Judeţului  Ilfov pentru control şi verificarea legalităţii şi o va afişa în locuri publice pentru a fi cunoscută de cetăţeni.

Prezenta hotarare a fost adoptata cu un numar de 15 voturi pentru, voturi împotrivă 0, abţineri 0, dintr-un număr de 15 consilieri prezenţi la şedinţă.

Preşedinte de şedinţă,
Florin Răducu Covaci
Contrasemnează,
Secretar General,
Roxana Cristina Bute

Source