FESTIVALUL INIMILOR

După doi ani de pauză pandemică, Festivalul Inimilor însuflețește din nou Parcul Rozelor, în perioada 6-10 iulie.

30 de ansambluri, din 11 țări, de pe 3 continente vor participa la sărbătoarea coregrafiei folclorice mondiale.

Este primul festival internațional de după decembrie 1989 și, conform Strategiei culturale 2014-2024 a orașului, este evenimentul cel mai iubit de către timișoreni.

„Realitatea timpului nostru se arată a fi una deloc ușor de dus. Pandemia ne-a înstrăinat o vreme, iar fricile de tot felul ne-au închis în case și, mai ales, în casa sufletului, acolo unde fiecare a fost nevoit să reziste cum a putut.

De-a lungul istoriei, în perioadele grele, arta a fost mereu parte din procesul de construcție și renaștere a națiunii și, prin ea, am reușit să ne recâștigăm sufletele. De fapt, arta ne oferă în primul rând bucuria comună a întâlnirii. De aceea, este nevoie să fim din nou unii lângă alții, unii cu alții, unii pentru alții, iar Spectacolul ne aduce împreună.

Folclorul i-a fost dintotdeauna românului refugiu și bucurie. Cântecul și jocul românesc vorbesc, poate cel mai bine, despre cine suntem, ne adună împreună și creează emoție. Toate acestea sunt conservate și valorificate, generație după generație, în cadrul ansamblurilor de folclor din România.

Ansamblul „Timișul” este unul dintre cele mai vechi ansambluri de la noi, un loc în care s-au format generații de dansatori, instrumentiști, interpreți vocali și care este de foarte multă vreme unul dintre cei mai valoroși ambasadori culturali ai României.

Sufletul Ansamblului „Timișul” a fost coregraful Toma Frențescu, care și-a dedicat întreaga viață dansului și devenirii acestei echipe extraordinare.

Orchestra Ansamblului „Timișul” se află sub bagheta unui muzician redutabil, profesor și doctor în muzică, Deian Galetin. Cu fiecare apariție a ansamblului, domnia sa oferă valoare repertoriului ansamblului, prin orchestrație și interpretarea exemplară.

Destinul Ansamblului „Timișul” a fost dintotdeauna susținut de către autoritățile locale, care au înțeles cât este de importantă activitatea unui ansamblu folcloric pentru timișoreni, pentru români și pentru toți cei din afara granițelor.

Festivalul Inimilor, finanțat de Primăria Timișoara și Consiliul Local, este organizat de Casa de Cultură a Municipiului Timișoara, fiind o marcă importantă a orașului. Este primul festival internațional din România post-decembristă și cel mai iubit eveniment cultural al timișorenilor. Pe scena „Inimilor”, Ansamblul „Timișul”, alături de invitații săi, a excelat de fiecare dată. Se va întâmpla și în acest an, spre bucuria noastră, a tuturor. Le dorim succes și felicit organizatorii pentru continuitatea acestui valoros proiect cultural. (Iuliana Tudor, realizator TVR)

Nu uitați să vizitați și cele două expoziții pe care vi le propune, în acest an, Festivalul Inimilor: „Les danses du monde”, a artistului fotograf François Guénet, și „Inimile Timișoarei”, cuprinzând fotografii semnate Claudia Tănăsescu. Prima – la Galeria Rotonda, iar cea de-a doua – pe Podul Michelangelo.

LES DANSES DU MONDE / DANSURILE LUMII – 46 fotografii de François Guénet

Pionier, din 1982, al patrimoniului cultural imaterial și al apărării, difuzării și promovării artelor tradiționale ale spectacolului, La Maison des Cultures du Monde este realizatorul expoziției de fotografie despre dansurile lumii, în care artistul fotograf François Guénet devine etnograf și propune câteva imagini surprinse „în suc propriu” – în Africa, în Himalaya sau în alte părți ale globului.

Dincolo de fragilitatea patrimoniului rural, amenințat de modernitate și de o viziune occidentală, centrată pe mondializarea culturală, această expoziție permite descoperirea unor practici originale, vii, sensibile la influențele exterioare, într-un mod empiric, departe de frenezia interculturală actuală.

Aceste forme de expresie – uneori modeste, alteori spectaculoase, amintesc o problematică fundamentală a prezenței și a locului omului în societate, în raport cu o natură de neîmblânzit, pe care încearcă să și-o apropie printr-o negociere permanentă cu forțele nevăzute, tradusă în dansuri șamanice, inspirate de lumea animalelor, dansuri ale spiritelor, încărcate de ritmuri, fum și mirosuri, dansuri ale extazului, care își propun fuziunea cu Divinitatea, dansuri ale măștilor, care însoțesc înmormântările sau ritualurile calendarului, în care câteva bucăți de lemn și câțiva snopi de paie recreează simbolic mituri fondatoare puternice. Și mai sunt, în sfârșit, dansurile sociale, precum dansurile sătești, în care se exprimă apartenența la un grup, la un „habitus” colectiv.

Aceste imagini dezvăluie o artă totală: o artă a gestului, a muzicii, a teatrului, a costumului, o artă a iluziei și a elipsei în care scenografia se construiește în imaginarul dansatorilor și al spectatorilor, un imaginar construit din mituri și credințe care, fără acest dans, s-ar dizolva pentru totdeauna în universul nostru materialist.

Pierre Bois

Maison des Cultures du Monde

FRANÇOIS GUÉNET

După studii la Paris și la Londra, la Royal College of Art, François Guénet debutează ca fotograf la „France-Soir”, en 1973.

A lucrat pentru SIRPA, diferite agenții de presă, între care Rush-Viva, Gamma et Rapho. Reporter la Figaro Magazine din 1981 până în 1994, colaborează regulat cu numeroase reviste: „Paris Match”, „Géo”, „Le Figaro Magazine”, „VSD”, „Sciences & Avenir”, „Animan”, „National Geographic”, „Grands Reportages”, „Epoca”…

Specialist în reportaj etnografic, artă și civilizație, François Guénet este și fotojurnalist în politica internațională, realizând mai bine de 30 de interviuri cu șefi de stat și documentând, din 1976, conflictele din Iran, Irak, Liban, Afganistan sau din Golf.

Din 2000 în 2003 a fost colaboratorul lui Jean Nouvel, fiind muzeograf și scenograf la Musée du Quai Branly.

François Guénet este laureat al Marelui Premiu Marc Flament, decernat de Ministrul Apărării, în 1995.

„Inimile Timișoarei” face parte din seria de proiecte fotografice pe care le-am dedicat Timișoarei. Totul a pornit de la întoarcerea mea în Timișoara, după ce am locuit mai mulți ani în străinătate, când am simțit nevoia să redescopăr și să mă reconectez la oraș. Cum fotografia a fost dintotdeauna, pentru mine, un instrument de explorare a lumii din jur, am început să umblu mult prin oraș, fotografiind diverse aspecte ale vieții stradale, socio-culturale, dar și detalii ale cartierelor și clădirilor.

Primele fotografii cu inimi le-am făcut dintr-o joacă și cred că joaca este o parte importantă a procesului creativ. Dar apoi am fost uimită câte inimi sunt în jurul nostru: în detalii de arhitectură și feronerie, în forma vegetației, în arta stradală… Astfel s-a născut o serie de fotografii care a tot crescut în timp.

Prin fotografie îmi doresc să lansez o invitație de a privi mai cu atenție și cu mirare lumea din imediata noastră apropiere. Și această expoziție este o invitație de a explora orașul în care locuim, de a-l cunoaște mai bine, poate de a-l privi mai cu drag. (Claudia Tănăsescu)

Invitație

The post FESTIVALUL INIMILOR first appeared on Primăria Municipiului Timișoara.

Source