Elevii Liceului „Simion Stolnicu” și ai Școlii Gimnaziale Nr. 2 din Comarnic au participat luna aceasta la un proiect educațional inițiat de prof. Piciorea Ancuța și organizat în parteneriat cu Primăria orașului Comarnic și Clubul Copiilor „Martha Bibescu”.

Proiectul, intitulat „Educația – unitate și solidaritate!” și realizat în premieră, a fost dedicat Zilei Mondiale a Educației, sărbătorită în 5 Octombrie, și a avut ca obiective implicarea activă a elevului în educație, colaborarea elevi-cadre didactice-familie, învățarea și adaptarea împreună la noile circumstanțe, dar și responsabilizarea în ceea ce privește regulile în situația epidemiologică actuală.  

În acest context, elevii au fost provocați să elaboreze o lucrare conținând un scurt text, citat inspirational, compunere sau desen despre unitate și solidaritate în mijlocul crizei pandemice care a afectat toate țările lumii, indiferent de vârstă, ocupație, gen.

Iar tinerii comărniceni nu s-au dezis de originaliatea și creativitatea specifică minții crude de copil, așa că lucrările lor au fost variate și foarte expresive. Au înscris lucrări în cadrul proiectului „Educația – unitate și solidaritate!” elevi de toate vârstele, de la clasa a II-a primară și până la clasa a XI-a.

Munca participanților nu a fost în zadar, elevii au fost premiați cu diplome de câștigător și de participare pentru fiecare clasă în parte.

În urma proiectului, două concluzii importante privind modul de percepție al vieții de școlar în pandemia de coronavirus, ies la iveală: pe de o parte, elevii preferă cursurile față-în-față în detrimentul orelor online – ghidați fiind de nevoia naturală de socializare, iar pe de altă parte, tinerii școlari sunt bine informați cu privire la măsurile de protecție în fața Covid-19. Poate chiar mai informați și cu siguranță mai responsabili decât mulți dintre adulții de astăzi.

În imaginile următoare vă prezentăm o parte din lucrările supuse jurizării și lista câștigătorilor proiectului educational.

 

Alina Bunghez

Octombrie 2020

Source