Joi, 15 iulie 2021, unul dintre cei mai buni diplomați de carieră ai României a fost JIGNIT în cel mai oribil mod de către consilierii locali PNL-USR, în cadrul ședinței Consiliului Local al Municipiului Focșani!
Fără nicio explicație logică, consilierii locali PNL-USR au călcat pur și simplu în picioare întreaga carieră a Excelenței Sale Vasile Soare, Ambasadorul României în Republica Azerbaidjan și fost Ambasador al țării noastre în Federația Rusă și Kazahstan, Kîrgîzstan şi Tadjikistan.
În văzul unei țări întregi și cu Ambasadorul Vasile Soare în legătură directă video, consilierii PNL-USR au respins propunerea de acordare a titlului de Cetățean de Onoare al Municipiului Focsani Excelenței Sale, aducând ca argument faptul că România îmbrățișează valorile Europei, nu pe cele totalitare ale Rusiei!
Trebuie precizat că diplomatul român, de loc din comuna Vulturu – județul Vrancea, s-a făcut remarcat prin descoperirea istoriei prizonierilor români de război care şi-au pierdut viaţa în lagărele sovietice. De asemenea, tot la iniţiativa Excelenței Sale au fost înfiinţate cimitire pentru înhumarea rămăşiţelor prizonierilor români. Și tot Vasile Soare, în calitate de Ambasador al României în Federația Rusă a fost cel care în 2019 a parcurs 5.000 de kilometri, pentru sfințirea a şapte monumente ridicate de statul român în memoria prizonierilor români de război care au murit în lagărele sovietice în anii de după al doilea Război Mondial.
Mai mult decât atât, Excelența Sa a invitat Ansamblul Folcloric Țara Vrancei în anii 2016, 2018 și 2019 în Federația Rusă pentru 3 turnee de factură cultural-spirituală, care au însemnat mii de kilometri în adâncul spațiului rusesc, până în îndepărtata Siberie, acolo unde artiștii focșăneni au cântat și au dansat, smulgând ropote de aplauze din partea celor care i-au urmărit și făcându-i totodată să plângă de emoție și bucurie pe urmașii românilor care au fost prizonieri de razboi.
Pentru toate aceste lucruri, dar mai ales pentru inima de ROMÂN adevărat care bate în pieptul Excelenței Sale, am propus acordarea titlului de Cetățean de Onoare domnului Ambasador Vasile Soare!

Menționez faptul că în dosarul Excelenței Sale se regăsesc și două recomandări (nu că ar mai fi fost nevoie, atâta vreme cât cariera diplomatică este cea mai bună recomandare posibilă!), din partea Conf. univ. dr. Florian Bichir – cercetător științific al Academiei Române și din partea Episcopului Vicar Patriarhal Varlaam Ploieșteanul.
Din păcate, consilierii locali PNL-USR au considerat că Excelența Sa NU MERITĂ și pur și simplu și-au bătut joc de tot ceea ce a făcut Vasile Soare pentru România și pentru Istoria acestui Neam.
Ca într-un teatru absurd, unul dintre consilierii PNL l-a și certat public pe Ambasadorul Soare, reproșându-i nici mai mult nici mai puțin decât faptul că Excelența Sa nu a mai ajuns de ceva vreme în Focșani, dupa care a opinat că ar trebui „să fim mai ponderați atunci când vorbim de relația cu Rusia” și să ne uităm mai mult către vestul Europei, nu către Est. Cu alte cuvinte, aceasta este „vina” Ambasadorului Vasile Soare – că din 2001 reprezintă cu ONOARE și PROFESIONALISM România în spațiul ex-sovietic!
Și în mod cert, tot o „vină” este și aceea că ultimii trei Președinți ai României au semnat decretele de numire a Excelenței Sale în funcția de Ambasador al României!
Din 1990 până în prezent, România a avut patru șefi de stat, iar trei dintre aceștia au recunoscut meritele profesionale și morale ale Ambasadorului Vasile Soare!
NIMIC din toate acestea nu a contat însă pentru consilierii PNL-USR, care au fost împotriva unui gest simbolic de recunoștință față de acest om, un mare diplomat, recunoscut atât în țară cât și în străinătate.
Pentru mine personal, ceea ce s-a întâmplat și felul oribil în care consilierii PNL-USR s-au comportat cu Excelenta Sa, a fost unul dintre cele mai umilitoare momente din viața mea! De aceea, în nume personal, dar și în numele tuturor focșănenilor, pentru ceea ce s-a întâmplat joi 15 iulie 2021 la Focșani … domnule Ambasador, vă rugăm să ne iertați!
Se pare că încă nu putem să înțelegem și să apreciem cu adevărat ceea ce ați făcut și faceți în continuare pentru trecutul, prezentul și mai ales viitorul României!
Iertați-ne … dar cred că Focșaniul nu vă merită!

Primar
Cristi Valentin Misăilă

Source