Dezbatere publica privind intocmirea planului anual de achiztii aferente anului 2021
Venim spre atenția locuitorilor din comuna noastră cu o dezbatere publica ce va avea ca subiect stabilirea obiectivelor ce vor face parte din Planul Anual al Achizitiilor Publice 2021 al comunei Floresti-Stoenesti.
Drept urmare va prezentam punctual câteva dintre obiectivele propuse de admisitratia locala, după cum urmează:
1. Construirea de trotuare pietonale – proiectul urmează a deservi cele trei unități scolare din comuna, în vederea facilitarii unui drum cât mai sigur pentru cei mici;
2. Cumpararea de terenuri în vederea aplicarii Legii 15/2003, lege ce reglementeaza sprijinul acordat tinerilor prin acordarea de teren în vederea construirii unei locuinte proprietate personala.
3. Construire punte pietonala în satul Floresti, intre străzile Linia Noua și Sogorani.
4. Construirea unui teren de sport multifunctional în satul Floresti.
5. Asfaltarea și pavarea strazilor (în functie de soluția tehnica permisa) ce nu au fost modernizate pana la momentul acesta.
6. Acordarea de către Consiliul Local Floresti-Stoenesti a burselor pentru elevi :
– burse sociale sau burse de ajutor social;
– burse de studiu;
– burse de merit și burse de performanța.
7. Construirea de parcuri și spatii verzi precum și intretinerea celor existente.
8. Edificarea unui after-school prin trasnformarea clădirii de la PIAV Floresti.
9. Amenajarea mansardei de la grădinița Palanca.
10. Extinderea Cimitirelor din satele Palanca și Floresti, precum și construirea gardurilor aferente acestor extinderi.
Asfaltarea și pavarea strazilor (în functie de soluția tehnica permisa) ce nu au fost modernizate pana la momentul acesta.